Primarul din Păulești, Tudor Sandu, acuzat de hărțuire sexuală la primărie. Cine e victima

62454940
Facebook

Primarul din Păulești este acuzat de hărțuire sexuală, cu doar câteva zile înainte de scrutin. Avocatul unei angajate a depus o plângere la Poliție.

Tudor Sandu este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în Primărie de opt ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat, transmite news.ro.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 3 iunie a.c, de către un bărbat, apărător ales al unei femei de 35 de ani, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost hărţuită sexual. În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au constat faptul că femeia ar fi fost angajată a unei instituţii publice începând cu anul 2016 şi până în prezent. De asemenea a fost identificată şi persoana bănuită de comiterea faptei că fiind un bărbat de 59 de ani, din cadrul aceleiaşi instituţii”, informează, joi, oficialii Inspectoratului de Poliţie Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că vizat de acuzaţii este primarul comunei Păuleşti, Tudor Sandu. Acesta candidează la alegerile din 9 iunie pentru un nou mandat, sub sigla PNL

Până la ora transmiterii acestei ştiri, edilul nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru hărţuire sexuală şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62395943
Rareș Bogdan: ”În România se va trăi, în cinci-zece ani de zile, mai bine decât în foarte multe ţări europene”
Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, este de părere că în România ”se va trăi, în cinci-zece ani de zile, mai bine decât în foarte multe ţări europene”.
62427317
Scandalul ”Silvestru Șoșoacă, semnături de candidat”. George Simion susține că este victima ”statului paralel”. Proteste AUR
Președintele AUR, George Simion, a anunțat, miercuri, pe Facebook că ”zeci de apropiați” de ai săi și ”membri din echipa de campanie” au fost citați la Parchet ca martori.    
62304960
Președintele Klaus Iohannis: ”O treime din teritoriul României este în pericol de deșertificare”
Preşedintele Klaus Iohannis avertizează într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului că 40% din suprafaţa agricolă a României este acum în pericol de deșertificare.