Criză politică. Cîțu insistă cu ”PNL ca forță principală” într-un viitor Guvern

62216869
Facebook.com

Florin Cîțu a comentat, miercuri la amiază, faptul că Guvernul Cioloș nu a obținut votul de încredere în Parlament.

“Votul de azi al Parlamentului a arătat că majoritatea parlamentară care a demis un guvern n-a reușit să și construiască unul. Majoritatea din 5 octombrie a avut ocazia să demonstreze că are o soluție pentru țară, dar ea a demonstrat că n-are niciuna. Țara se află într-o situație pandemică foarte grea, cu un număr record de noi infecții și de decese. O astfel de situație reclamă responsabilitate și compromisuri pentru rezolvarea crizei politice”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

El a precizat că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal.

“Asigurăm deja guvernarea interimară a țării, împreună cu partenerii de la UDMR, iar trecerea spre un guvern cu puteri depline, având în continuare PNL ca forță principală, se poate face foarte rapid și fără nicio perioadă de adaptare. PNL își asumă deschiderea discuțiilor cu forțele politice parlamentare, cu excepția AUR, în vederea creării rapide a unei majorități și a unui guvern. Vom acționa cu maturitate și cu responsabilitate, fără vanități și fără orgolii, ținând cont de configurația politică a Parlamentului și căutând în mod insistent soluția care să scoată România din criză”, a punctat premierul demis.

Amintim că la votul din Parlament de miercuri pentru Guvernul Cioloș s-au înregistrat 88 de voturi ”pentru”, 184 de voturi ”contra” și zero abțineri.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62194788
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, face apel la şefii de partide pentru a scoate România din criză
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut un apel, miercuri, către toţi şefii de partide parlamentare să se întâlnească imediat şi să găsească o soluţie pentru a scoate România din criză.
62219851
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: ”Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile”
Premierul desemnat, Dacian Cioloș, s-a arătat deranjat, miercuri, de comportamentul senatoarei independente Diana Șoșoacă, în timpul dezbaterilor care au avut loc înainte de votarea guvernului propus de liderul USR.
62219839
Cioloș: ”Să ținem un moment de reculegere pentru cei peste 40 de români care au murit de Covid”
Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a cerut, miercuri, în Parlament, păstrarea unui moment de reculegere pentru ”cei peste 40 de români” care au murit de la începutul acestei pandemii.