Prima reacție a lui Alin Nica, după ce a fost reclamat de ANI la Parchet. Cum comentează preşedintele CJ Timiş acuzațiile
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica (PNL), a reacţionat, miercuri, după ce ANI l-a acuzat de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii.
Nica a precizat că a fost chemat la ANI unde a dat explicaţii pe toate temele şi că nu vede care este conflictul de interese în aceste cazuri. El a subliniat că este convins că instituţiile statului vor clarifica situaţia.
Alin Nica a declarat, miercuri, că pentru el nu e nimic neobişnuit, deoarece sunt ”o grămadă” de persoane care vor să sesizeze ce li se pare nelegal şi că s-a mai confruntat cu astfel de probleme şi când a fost primar al comuei Dudeştii Noi.
”Nu e nimic neobişnuit faţă de prin ceea ce am trecut cât am fost primar, sunt o grămadă de persoane care vor să sesizeze anumite aspecte care li se par nelegale şi în acest caz totul a pornit de la o sesizare a unui cetăţean care a crezut că ceea ce am făcut ca primar nu este legal. ANI, aşa cum aţi văzut, şi-a declinat competenţa fiindcă sunt sesizate aspecte ce ţin de natură penală şi a sesizat practic Agenţia, Parchetul de pe lângă ICCJ cu privire la anumite aspecte ce ar putea să nască suspiciuni de nelegalitate”, a declarat Alin Nica.
Liberalul a precizat că a dat explicaţii la ANI despre toate cele sesizate şi că, în principal, este vorba despre unele hotărâri ale Consiliului Local Dudeştii Noi iniţiate pentru construirea unei biserici.
”Eu am fost chemat la ANI şi am dat explicaţii cu privire la toate lucrurile semnalate. În principal este vorba despre nişte HCL pe care le-am iniţiat cu privire la construirea unei noi biserici în Dudeştii Noi şi eu fiind şi membru în Consiliul Parohial, ANI a considerat că ar putea fi suspiciuni de favorizare a unei persoane. Să fim serioşi, titusi, e vorba de o instituţie cu un puternic impact public, e vorba de Biserica Ortodoxă, iar eu că sunt ortodox m-aş află într-un conflict de interese aprobând sau iniţiind un demers care generează beneficii pentru Biserica Ortodoxă Română, în speţă construirea unei biserici. Am crezut că am clarificat aceste aspecte, nu e niciun aspect de natură penală în a da bani de la primărie către o biserica, este legea privind cultele în care este permis că autorităţile locale să sprijine construirea de lăcăşe de cult. Faptul că eu am fost membru în consiliul parohial până pe la mijlocul şlui 2020 nu impietează sub niciun fel capacităţii mele de a fi obiectiv pentru că eu am sprijinit, în calitatea de primar, toate bisericile de pe rază administrativ-teritorială a comunei Dudeştii Noi, indiferent de confesiune”, a subliniat Nica.
Acesta s-a referit şi la un contract de prestări servicii.
”Un alt aspect semnalat a fost acela al existenţei unui contract de prestări servicii, în calitatea mea de lector cu o firma cu care anterior primăria a avut mai multe contracte de prestări de servicii pentru cursuri de formare profesională pentru angajaţii primăriei sau de participare a reprezentanţilor comunei la lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, firma aceasta organizând aceste servicii, iar reprezentanţii comunelor care participau la aceste adunări trebuiau să achiziţioneze aceste servicii. Cu această firmă, eu fiind în comisia care a elaborat codul administrativ, am fost solicitat să ţin două sau trei cursuri, eu să fiu lector, să explic care sunt noile modificări. Evident că am fost remunerat pentru cursuri, cred că a fost vorba de vreo 6.000 de lei. Dar încă o dată, conform legii 161 din 2003 privind integritatea în funcţiile publice, activităţile cu caracter didactic şi formare profesională sunt permise. Aceste lucruri au fost preluate şi în codul administrativ adoptat în 2019. De aceea, nu văd care ar fi conflictul de interese sau vreo faptă de natură penală. Mai mult decât atât, eu mi-am delegat calitatea de ordonator principal de credite către administratorul public încă din 2013 şi nu am semnat nici măcar un contract cu această firmă sau vreun act legat de această firmă, nici înainte şi legea spune clar că nu ai voie după ce ai tu un angajament sau un contract faţă de o terţă persoană să închei la primarue un astfel de contract, iar la noi lucrurile au fost exact invers”, a spus liderul CJ Timiş.
O altă speţă viza un contract de prestări servicii pe care l-a semnat Alin Nica.
”O ultima speţă era cu un contract de arendă pe care eu l-am semnat în urmă desfăşurării unei proceduri de licitaţie la primărie şi cu persoană respectivă am avut înainte un contract de arendă pe care îl reziliasem cu câteva săptămâni înainte de licitaţia proproiu-zisă fiindcă terenul era în aria persoanei respective, o arie mai largă pe care o lucra. Nici aici nu e vreun conflict de interese”, a adăugat Nica.
Eroare de copy/paste
Presedintele CJ Timiş s-a referit şi la falsul în declaraţii şi a dat vina pe o eroare de copy/paste.
”Un alt aspect menţionat acolo e un fals în declaraţii, faptul că am menţinut această calitate de membru în Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe din Dudeştii Noi încă doi ani după ce mi-am dat demisia din el. Ori aici a fost o simplă eroare de copy/paste. În fiecare an copiez din declaraţia de interese a anului precedent. Nu sunt aspecte pe care să le consider nelegale, sunt atent în continuare şi am fost atent fiindcă sunt chestiuni care ţin de imaginea şi integritatea persoanelor aflate într-o funcţie publică. Sigur, ANI îşi-a făcut datoria, îşi face datoria la fel că orice instituţie abilitată să constate şi să sancţioneze astfel de fapte de integritate. Sunt convins că şi celelalte instituţii sesizate îşi vor face datoria şi adevărul va ieşi la iveală”, a explicat Alin Nica.
De asemenea, Alin Nica a spus că are încredere că instituţiile statului îşi vor face datoria şi vor clarifica toate aspectele.
”Nu am nimic de ascuns şi sunt convins că am respectat toate prevederile şi rigorile legii. Mi se pare absurd că pentru o chestiune ce ţine de credinţa personală a fiecărei persoane să ajungă să fie sesizat Parchetul fiindcă ai dat bani pentru construcţia unei biserici. Fiecare cred că nu se poate rupe de credinţă personală atunci când e pus să ia o decizie. Ar însemna că toţi ortodocşii nu ar mai trebui să aprobe fonduri pentru biserici sau toţi baptiştii pentru bidericile baptiste. Aici cred că s-a mers un pic prea departe, dar sunt convins că instituţiile vor clarifica acest aspect”, a mai adăugat Alin Nica.
Liderul CJ Timiş a mai afirmat că sesizarea a fost făcută de un cetăţean, în urmă cu doi ani.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, miercuri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica, preşedinte al CJ Timiş, a infracţiunilor de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii. infracţiunile ar fi fost comise când era primar în Dudeştii Noi.