Președintele Klaus Iohannis, după ridicarea MCV: ”România s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției”

62280992
Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a reacționat, marți, după ce Comisia Europeană a anunțat că România îndeplinește toate condițiile pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției.

 

Într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni, șeful statului a afirmat că este ”o zi foarte importantă pentru România”.

În opinia sa, decizia Comisiei reprezintă ”confirmarea clară” că țara noastră a făcut ”reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției”.

”Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esențiale în primul rând pentru români. Cetățenii au dreptul la un sistem de justiție independent, funcțional, eficient, la o societate în care combaterea corupției și integritatea sunt obiective pe deplin asumate.” - a mai spus președintele Klaus Iohannis.

România a scăpat de MCV

 

Marți, 22 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat cel mai recent raport privind măsurile luate de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma sistemului judiciar și combaterea corupției în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Potrivit unui comunicat al Comisiei, raportul trece în revistă progresele înregistrate în ceea ce privește recomandările restante și îndeplinirea obiectivelor de referință ale MCV de la raportul MCV din iunie 2021.

”Raportul constată cu satisfacție eforturile semnificative depuse de România în vederea implementării acestor recomandări prin noi acte legislative, politici și instrumente menite să consolideze sistemul judiciar și combaterea corupției.

Comisia concluzionează că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător. Evaluarea ține totodată seama de evoluția situației statului de drept în UE și, în special, de implicarea deplină a României în ciclul raportului privind statul de drept” - arată sursa citată.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62270153
Mai mulți bani pentru pensionari. Exemple de calcul. Cât vor primi în plus pensionarii după nivelul actual
Liderii coaliţiei guvernamentale au convenit, luni, creşterea pensiilor cu 12,5%, la care vor adăuga ajutoare pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei.
62304911
Guvernul acordă câte 15.000 de lei celor care au nevoie de fertilizare in vitro. Cererile se depun din 5 decembrie
Guvernul PSD-PNL-UDMR a anunțat, marți, lansarea oficială a programului de ajutorare a persoanelor infertile, pentru creșterea natalității în România.
62304846
Contre între PNL şi PSD pe tema creşterii pensiilor. Budăi: „Este viziunea PSD”. Cozma: „Asta este viziunea impusă de PNL”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că „se poate spune” că, în privinţa majorării pensiilor, PSD a reuşit să îşi ”impună viziunea”, şi anume o majorare pentru toate pensiile şi un ajutor suplimentar dat celor cu pensii mici.