Prefectul de Mureș, Mara Togănel, a demisionat în cazul azilului groazei din Bărdeşti. „Am făcut tot ce mi-a stat în putere”

62372525

Prefectul de Mureş, Mara Togănel, anunţă, miercuri, într-un mesaj postat pe Facebook, că îşi depune mandatul, deşi consideră că a făcut tot ce i-a stat în putere să gestioneze, „legal şi uman”, situaţia creată la azilul cu condiţii improprii.

„Este indiscutabil că situaţia de la azilul din Bărdeşti este una inumană, tragică, pe care o condamn cu toată fermitatea, drept pentru care susţin că cei vinovaţi trebuie să plătească. Având în vedere contextul generat de aceste întâmplări cumplite, am luat decizia de a-mi depune mandatul de prefect al judeţului Mureş”, a scris, miercuri, Mara Togănel, pe Facebook.

Aceasta consideră că a făcut tot ce putea pentru a gestiona uman şi legal această situaţie.

„Îi rog pe mureşeni să vadă în gestul meu acelaşi comportament pe care l-am arătat în ultimii 3 ani şi jumătate, bazat pe încredere, corectitudine şi demnitate. Trebuie făcută însă precizarea că persoanele vulnerabile au fost victimele unei reţele clandestină şi infracţională care ducea oameni în locaţii din întreaga ţară.

Din păcate, nu a putut nimeni anticipa acţiunile acestor grupări infracţionale care operează atât la nivel local, cât şi naţional, renunţând la orice urmă de umanitate şi empatie. Sunt încălcări flagrante ale drepturilor omului pentru care am certitudinea, în egală măsură cu toţi cei care cunosc cazul, că cei vinovaţi vor răspunde penal şi astfel de tragedii să nu se mai repete”, a mai transmis Mara Togănel, potrivit News.ro.

Aceasta susţine că nu sunt greşeli care să-i fi fost imputate, din punct de vedere profesional sau procedural.

„Acest mandat a reprezentat pentru mine şi pentru Partidul Naţional Liberal, cea mai onorantă funcţie în slujba mureşenilor. În schimbul încrederii oamenilor, am oferit priceperea mea în perioade extrem de dificile: pandemia Covid-19, revenirea la o viaţă normală prin campania de vaccinare, incidentul de la Azomureş, criza refugiaţilor ucraineni şi multe situaţii de urgenţă. (...) Un capitol se încheie astăzi, însă munca pentru binele judeţului Mureş nu se opreşte aici”, a mai transmis Mara Togănel.

Vineri, premierul Marcel Ciolacu anunţa că a dispus eliberarea din funcţie a prefectului şi subprefectului de Mureş, întrucât aceştia trebuiau să urmărească controalele care au fost recent făcute la azile.

„Prefecţii trebuie să se implice în continuare ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple”, a afirmat premierul, după ce mai multe persoane au fost descoperit, în condiţii improprii, în subsolul unui azil din judeţul Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62372123
Posturile din aparatul de stat care vor fi desființate pentru economia de 6 mld. lei. Jobul plătit cu 19.600 lei/lună

Un aparat de stat sufocat de funcții de conducere și oameni susținuți de politici. Așa arată sistemul public din România care, potrivit datelor oficiale, a crescut constant în ultimii ani.  

62371727
Coaliția a decis de unde taie și ce majorează ca să facă rost de 12 miliarde de lei pentru a salva bugetul național

Coaliția de guvernare a ajuns la un acord în privința noilor măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului. Deocamdată acordul a fost anunțat de liderii politici pe Facebook.

62356917
Planul coaliţiei de reducere a cheltuielilor. Se elimină 200.000 de posturi neocupate. Economie de 12 miliarde lei în 2023

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că împreună cu partenerii de guvernare a ajuns la un acord asupra unui plan extins pentru reducerea la maximum a cheltuielilor statului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.