Ponta: ”Ministerul Dezvoltării este peştera lui Ali Baba, acolo sunt toate bogăţiile domnului Dragnea”

×
Publicitate

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri că Ministerul Dezvoltării este peştera lui Ali Baba pentru Liviu Dragnea, locul în care sunt toate "bogăţiile" liderului PSD.

Întrebat dacă Liviu Dragnea o să o susţină pe Lia Olguţa Vasilescu pentru conducerea Ministerului Dezvoltării, Ponta a spus:

"Exact cum i-a susţinut pe Marian Neacşu, pe Valeriu Zgonea, pe Stănescu, îi susţine până îi susţine de tot".

"Orice om care are mai mult de un neuron şi care are un centimetru pătrat de obraz este o ameninţare pentru domnul Dragnea. (...) Ministerul Dezvoltării este peştera lui Ali Baba, acolo sunt toate bogăţiile domnului Dragnea şi modul în care şi-a construit alături de Tel Drum şi puterea politică, modul în care îi atrage pe baronii locali, pe primari. Dumneavoastră, dacă aţi fi Ali Baba, cum este domnul Dragnea, aţi vrea să daţi cheile de la peşteră cuiva? Probabil că nu", a afirmat Ponta la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

În ceea ce îl priveşte pe Ilan Laufer, cel care a fost nominalizat să ocupe portofoliul de la Ministerul Dezvoltării, dar a fost respins de preşedintele Klaus Iohannis, Ponta a arătat că acesta s-a lăsat manipulat de Codrin Ştefănescu, "un fost colaborator al lui Vadim Tudor".

"În campania din 2014, eu, personal, şi PSD am greşit foarte tare - şi îmi pare rău pentru asta - discutând de etnia contracandidatului, de faptul că domnul Klaus Iohannis e etnic german. Am greşit foarte tare. Cred că mulţi oameni s-au enervat pe ceea ce am spus eu sau ce au spus cei din PSD şi s-au dus să voteze în turul 2 contra mea, tocmai pentru că românii, spun eu, voiau un preşedinte bun, competent, nu îi interesa etnia. Eu am învăţat din acea greşeală şi în general încerc să nu fac aceeaşi greşeală de două ori. Speram să fi învăţat şi PSD-ul, dar ceea ce s-a întâmplat ieri a fost mult mai rău. Ilan Laufer mi-a creat mereu impresia unui om civilizat, decent, deştept. Faptul că ieri s-a lăsat manipulat de un fost colaborator al lui Vadim Tudor, care i-a scris textul şi a vorbit în numele unui fost colaborator al lui Băsescu, de la sediul PSD, este o mare greşeală pentru el şi un monstru pe care nu trebuie să-l lăsăm să fie reînviat în societatea românească", a menţionat Ponta.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Klaus Iohannis pleacă în Franța, în vizită oficială. Întâlnire cu Emmanuel Macron

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 27-28 noiembrie o vizită oficială în Franța, cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franța.

Ponta îl susține pe Iohannis, după ce a refuzat-o pe Adina Florea la conducerea DNA

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră normală decizia şefului statului Klaus Iohannis de respingere a propunerii de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prima reacție a Olguței Vasilescu: ”Știam că președintele este un om ranchiunos”

Olguța Vasilescu, respinsă de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de ministru al Transporturilor, spune că știa că președintele României este ”un om ranchiunos”. 

Recomandări
Siegfried Mureșan, mesaj după desemnarea oficială ca premier: Nu sting lumina aprinsă de Ilie Bolojan

 Siegfried Mureșan a transmis un mesaj după ce președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care l-a desemnat premier și a anunțat că va continua politicile cabinetului Ilie Bolojan.

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Alegeri în două landuri din Germania. Poziția lui cancelarului Merz, slăbită de victoria AfD din Saxonia-Anhalt

Alegătorii din două landuri germane vor merge la urnele de vot într-un moment în care viitorul politic al cancelarului aflat sub presiune, Friedrich Merz, este în balanţă, iar extrema dreaptă, încurajată de succesele recente, vizează noi câştiguri.