PNL vrea să îl cheme la audieri pe prefectul Capitalei. Moțiune împotriva ministrului Carmen Dan

60610576

PNL intenţionează să îl cheme la audieri pe prefectul Capitalei şi, ca acţiune politică, va depune moţiune împotriva ministrului de Interne imediat ce Parlamentul îşi va începe activitatea.

Anunțul a fost făcut de Victor Paul Dobre, vicelider al grupului liberal din Camera Deputaţilor.

La finalul audierii ministrului de Interne, Carmen Dan, în Comisia de apărare, deputatul liberal a declarat că acest demers a avut drept obiectiv clarificarea a două "probleme esenţiale" în legătură cu evenimentele din 10 august: cine a decis intervenţia în forţă a Jandarmeriei şi de ce aceasta "a fost la un nivel cum nu s-a mai întâmplat de câteva zeci de ani în România".

"De-a lungul întregii discuţii, se pare că, astăzi, aici, nu a fost prezent un singur personaj - decidentul, respectiv prefectul Capitalei (...), care este cel care a decis atac public - ne-a explicat doamna ministru şi alţi colegi din conducerea ministerului -, care a decis singur, consultându-se şi cu comandantul de dispozitiv. Deci, acest lucru ni s-a spus. Din păcate, nefiind decidentul, nu am avut cu cine clarifica motivele, nivelul intervenţie, de ce s-a decis la 8,00 seara şi s-a intervenit la 1,30 şi aşa mai departe.

Dar atenţie - prefectul Capitalei nu este un personaj de sine stătător, prefectul Capitalei este cel care reprezintă Guvernul României în municipiul Bucureşti, capitala ţării. Prefectul Capitalei e în subordinea directă a Ministerului de Interne şi a prim-ministrului. Deci, el a fost decidentul şi, probabil, va trebui să solicităm audierea prefectului în continuare, ca să lămurim o serie de chestiuni. Iar, din punct de vedere al acţiunii politice, aşa cum v-am anunţat, PNL va depune moţiune de îndată ce Parlamentul va începe să funcţioneze", a spus Victor Paul Dobre, potrivit Agerpres.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61933054
Răspunsul dat de Carmen Dan, atunci când este întrebată dacă își asumă modul în care a intervenit Jandarmeria

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a prezentat, marți, a audieri în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor.

61980465
Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor analizează cererea de audiere în scandalul jandarmilor

Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor va supune discuţiei, la şedinţa de marţi, solicitarea PNL de audiere a responsabililor pentru intervenţia Jandarmeriei de la protestul din Piaţa Victoriei.

61980775
Majoritatea parlamentară nu vrea anchetarea violenţelor din Piaţa Victoriei. Deputaţii, verificaţi pe Facebook

Conducerea PSD-ALDE a Camerei Deputaţilor a respins luni propunerea opoziţiei de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în care să fie anchetate violenţele de la Mitingul Diasporei.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.