PNL, după anunțul începerii negocierilor cu PSD: premier liberal, între principiile de nenegociat

62192937
Inquam Photos/ Octav Ganea

Liberalii au decis, luni seara, în şedinţa Biroului Politic Naţional începerea negocierilor cu PSD în vederea formării unui Guvern.

După ședința care a durat aproximativ 4 ore, partidul a emis un comunicat de presă în care transmite că „negocierile vor avea loc începând de marți, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL.”

În cursul zilei, şi PSD a votat, în forul de conducere, în unanimitate, începerea negocierilor cu PNL şi UDMR pentru formarea unei noi majorităţi şi a Guvernului, iar liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat, la rândul lui, printr-o postare, că formaţiunea este pregătită de o alianţă cu PNL şi PSD.

Comunicatul de presă integral al PNL

„Biroul Politic Național al PNL, reunit astăzi în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară.

A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare.

Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL.

Sunt câteva principii pe care PNL le va susține, nefiind negociabile:

-Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.
-PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.
-Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.
-Nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.
-Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.
-Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.
-Reforma statului.
-Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.

De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia noastră fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu Președintele Klaus Iohannis. Respectarea parteneriatului cu Președintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuții să poată avea rezultate concrete.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62215303
Orban spune că va pleca din PNL dacă va face alianță cu PSD
Întrebat dacă va pleca din PNL în cazul unui parteneriat de guvernare cu PSD, Ludovic Orban a spus că în acest caz „drumurile noastre se vor despărţi”.
62222769
Cîţu, după apariţia informaţiilor privind o ”fermă de like-uri” a PNL: Este evident că a fost un atac
Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a reacţionat după relatările referitoare la o ”fermă de like-uri” pornind de la aprecierile la postările sale venite din partea unor conturi false, aparent ruseşti şi vietnameze.
62223521
VIDEO. Simion (AUR), în Parlament: ”Nu e bine să fiţi în stare de ebrietate când sunteţi în plen”
A fost din nou ceartă în Parlament, din cauza Legii privind impunerea certificatului ”verde” de vaccinare la locul de muncă.