PNL cere demisia celor care au autorizat folosirea violenţei împotriva protestatarilor

61968128
Agerpres

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, spune că forţele de ordine au folosit violenţa împotriva celor care au protestat miercuri seara, paşnic, împotriva Guvernului şi solicită demisia celor care au autorizat aceste acţiuni.

"Alături de mulţi colegi liberali, am asistat aseară în Piaţa Victoriei din Bucureşti la scene de violenţă cu o brutalitate excesivă din partea forţelor de ordine împotriva manifestanţilor care protestau contra guvernului de marionete al lui Dragnea şi Tăriceanu. Apucăturile miliţieneşti de sorginte sovietică ale unor politicieni care sunt disperaţi să scape de puşcărie riscă să arunce ţara într-un conflict social violent. Îi avertizăm public pe cei care guvernează ţara să înceteze cu acţiunile iresponsabile de folosire abuzivă a forţei împotriva unor manifestanţi paşnici cu scopul deliberat de provocare a unor confruntări sociale. (...) Acum ori niciodată, aceşti politicieni certaţi cu legea trebuie să înţeleagă că votul primit de la români nu le permite să facă orice, să calce în picioare tot ce înseamnă principii şi valori democratice pentru a scăpa de dosarele lor penale. Cerem demisia imediată a celor care au pus aseară forţele de ordine în dispozitivul de atac, împreună cu cea a analfabeţilor funcţionali din Guvernul României care au autorizat aceste acţiuni în forţă", afirmă Ionel Dancă, într-o declaraţie transmisă joi AGERPRES.

El subliniază că toţi cei care, în mod direct sau indirect, au luat parte la abuzuri sau au săvârşit fapte de violenţă împotriva persoanelor care protestau paşnic în Piaţa Victoriei trebuie să răspundă în faţa legii.

Miercuri seara, peste 6.000 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală. Spre finalul manifestaţiei, au avut loc incidente între jandarmi şi protestatari, după încercarea acestora din urmă de a ocupa carosabilul în zona Muzeului Antipa şi spre bd. Aviatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61968009
Filmul protestului din Parlament. PSD-iștii și-au apărat șeful cu lovituri și îmbrânceli
Holurile parlamentului au fost miercuri la un pas să se transforme în ring de lupte.
61967969
Mesajul Vioricăi Dăncilă, după protestul de pe holurile Parlamentului
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri, referindu-se la persoanele care au protestat la Parlament, în timpul discursului său pe tema preşedinţiei române la Consiliul UE, că "este dreptul lor".
61967970
Un deputat ales pe listele PSD și-a anunțat afilierea la PNL
Deputatul Ovidiu-Ioan Sitterli şi-a anunţat, miercuri, în plenul Camerei, afilierea la grupul Partidului Naţional Liberal.