Orban: A doua creştere a alocaţiilor pentru copii urmează de la 1 ianuarie

62153665

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că dublarea alocaţiilor pentru copii se va face ţinând cont de situaţia economică şi de încasările reale previzionate la bugetul de stat, adică în trepte, cu câte 20%, iar a doua creştere urmează de la 1 ianuarie.

"Cu alocaţiile pentru copii, daţi-mi voie să spun câteva lucruri. Din 2007 singura formaţiune politică ce a crescut alocaţiile pentru copii a fost PNL. 2007, 2008, 2015, când eram în opoziţie, martie 2019, când s-au dublat iar alocaţiile, când eram în opoziţie, la Legea bugetului de stat. Noi am fost partidul care a crescut alocaţiile. PSD după ce în 2019 se dublaseră alocaţiile a profitat de un moment în care au obţinut sprijinul unor parteneri care au vrut să câştige gratis voturile, care nu erau în mod tradiţional cu ei, şi au trecut încă o dublare a alocaţiilor în 2019", a spus Orban la un post de televiziune, scrie Agerpres.

Întrebat ce părere are despre motivarea Curţii Constituţionale potrivit căreia această cheltuială bugetară constând în majorarea alocaţiilor are stabilită sursa de finanţare, şi anume, contul din care se plătesc alocaţiile pentru copii, Orban a răspuns: "Cum poţi să spui aşa ceva într-o motivare? Pentru orice cheltuială, când se votează o lege, trebuie să fie prevăzută sursa de bani. Ei trebuiau să spună din bugetul de stat luăm bani de la investiţii şi punem la alocaţii sau luăm bani de la cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană şi dăm bani să creştem alocaţiile şi nu mai absorbim fonduri europene, că nu avem nevoie de ele".

Premierul a afirmat că "niciun leu împrumutat de Guvern nu a fost împrumutat degeaba", aceşti bani fiind folosiţi la susţinerea investiţiilor, la cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană, la plata şomajului tehnic, la măsurile pentru readucerea în activitate a angajaţilor la companiile lor după ieşirea din şomajul tehnic.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Orban: Nu vom introduce măsuri de restricţie suplimentare în hotărârea de prelungire a stării de alertă

Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că Guvernul nu va introduce măsuri de restricţie suplimentare în hotărârea prin care starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile.

Premierul Orban vrea ca polițiștii să fie pe străzi, într-o ”prezenţă semnificativă”

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, joi, prefecţilor, într-o videoconferinţă, să responsabilizeze "suplimentar" primarii privind măsurile necesare în contextul pandemiei de COVID-19.

Inițiativa ”Fără penali” a fost, din nou, blocată în Senat. Barna: ”Au mințit. Au boicotat”

Inițiativa ”Fără penali în funcții publice” a fost, din nou, blocată în Senat, după ce USR PLUS a cerut organizarea unei noi şedinţe de plen a Senatului, exclusiv pentru votarea sa.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.