Nina și Ion Iliescu, în doliu: ”A fost un apropiat al familiei noastre”

61304614

Fostul președinte Ion Iliescu și soția sa, Nina, au anunțat că sunt în doliu, după ce o persoană foarte apropiată lor a murit.

Este vorba despre Andrei Alexandru, fostul său consilier, dar și membru al PSD, care a murit pe 4 ianuarie.

Alexandru a fost ziarist și purtător de cuvânt al lui Nicolae Văcăroiu, în perioada când acesta era președinte al Senatului.

FOTO: Andrei Alexandru

Andrei Alexandru

Mesajul lui Ion Iliescu:

”A încetat din viață, după o suferință prelungită, ANDREI ALEXANDRU, consilier al președintelui Senatului României.

Membru al Partidului Social Democrat, Andrei Alexandru a fost o prezență activă în dezbaterile politice, permițându-și de-a lungul anilor chiar și poziții adeseori incomode și percepții nu totdeauna agreabile. Era o fire permanent neliniștită, dar activă în disputele de idei, pe teme politice la zi.

A lăsat în urmă o familie îndurerată, căreia i-a fost devotat.

Eu l-am apreciat întotdeauna pentru spiritul său combativ, pentru angajamentul său constant în disputele politice, pentru modestia sa în viața personală și în comportamentul civic.

Personal, am avut o relație apropiată cu Andrei Alexandru, apreciindu-i angajamentul politic și implicarea în disputele de idei. A fost, totodată, un apropiat al familiei noastre, manifestând o prietenie constantă, indiferent de împrejurări, lucru pe care l-am apreciat împreună.

Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am prețuit și căruia îi vom păstra o caldă amintire.

Condoleanțe familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească .

Nina și Ion Iliescu.”

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61872581
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, despre clipul cu OZN de pe Facebook: ”Mi se par verosimile imaginile”
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu crede că sunt reale imaginile care circulă pe Facebook de câteva zile, cu un extraterestru ce se indreaptă spre o navă spațială.
61916359
Iohannis, mesaj pentru ”Comisia Iordache”: „De ce s-or fi grăbit să îngrașe porcii înainte de Crăciun?”
Președintele Klaus Iohannis a criticat comisia parlamentară pentru modificarea Legilor Justiției, în cadrul ședinței CSM de vineri, precizând că parlamentarii s-au grăbit în adoptarea actelor normative, înainte de Crăciun.
61928356
Klaus Iohannis: „Avem persoane condamnate în conducerea statului. Nu e bine”
Președintele Klaus Iohannis a criticat, dur, existența unor persoane urmărite sau condamnate penal în funcțiile importante ale statului. Totodată, el a reafirmat, vineri, necesitatea introducerii principiului integrității în Constituție.