Nicușor Dan: Vom avea o iarnă grea în Capitală, vor fi sute de avarii

62151230
Inquam Photos / Octav Ganea

Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că reţeaua principală de transport a agentului termic este de trei ori mai proastă decât în urmă cu trei ani și din acest motiv pe bucureșteni îi așteaptă o iarnă grea.

Edilul general al Capitalei a prezentat, miercuri într-o conferinţă de presă, bilanţul la 20 de zile de mandat, la sediul PMB.

„Rețeaua de transport principal a agentului termic este de 3 ori mai proastă decât acum 3 ani, indicatorul fiind cantitatea de apă care se pierde. Am spus că vom avea o iarnă grea, pentru că reţeaua de transport va fi mai proastă decât acum 3 ani. Aşa cum am spus şi în campanie şi am confirmat şi acum, tot ce putem să facem în această situaţie pe care am primit-o este să avem cel mai bun răspuns, adică intervenţia cea mai rapidă care se poate, şi o comunicare cât mai bună cu cetăţenii”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat ce înseamnă afirmaţia sa că „vom avea o iarnă grea”.

El a vorbit şi despre call center-ul care va fi implementat pentru bucureşteni unde pot sesiza problemele privind termoficare, relatează News.ro. 

„Ieri (marţi - n.r.) am fost personal în call center-ul în care suntem în curs de al implementa pentru bucureşteni şi nu a existat vreo problemă care să vină dinspre Elcen. Toate problemele ţineau de reţeaua care ţine de Primărie şi este a Termoenergetica. (...) Există deja un număr unic la care oamenii pot să sune. Diferenţa este că li se va răspunde. oamenii vor ştii care este avaria prin care sunt afectaţi şi vor ştii ora la care se va remedia”, a completat Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a adăugat că vor fi sute de avarii, însă există echipe şi materiale cu care se poate interveni cât se poate de repede.

„Vom avea sute de avarii. Raportul pe care l-am primit când am semnat contractul pentru acea finanţare e că în ultimul an am avut 1.700 de avarii. O să avem sute de avarii, promisiunea este de a interveni cât se poate de repede. Soluţia este pe termen mediu. Există o soluţie de avarie în care să ne asigurăm că există suficiente echipe şi material şi există şi oamenii să fie informaţi asupra problemei. Am spus în campanie. Nu se poate mai mult. Soluţia e pe termen mediu şi o să înceapă lucrările din primăvară”, a explicat primarul general.

Nicuşor Dan a mai afirmat că nu a uitat de caracatiţa Gabrielei Firea despre care vorbea în campania electorală, însă a avut nişte urgenţe de rezolvat.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62159251
Vlad Gheorghe (USR), protestatar bătut pe 10 august, și-a preluat mandatul de europarlamentar

Vlad Gheorghe (USR), jurist, specializat în drept administrativ-fiscal, fonduri europene și achiziții publice, și-a preluat mandatul de europarlamentar.

62084473
Ludovic Orban: ”Preşedintele a salvat imaginea României ȋn lume”

Premierul Ludovic Orban afirmă, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis a salvat imaginea României ȋn lume, dând asigurări că PNL nu-l va implica pe acesta în disputa partidelor politice.

62117712
Iohannis a convocat o nouă ședință la Cotroceni pe tema COVID-19. Ce subiecte vor fi dezbătute

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat o nouă şedinţă la Palatul Cotroceni pentru evaluarea şi prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei de COVID-19.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.