Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

62343008
Profimedia

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Mircea Geoană a reacţionat astfel la o declaraţie din urmă cu două zile a premierului Marcel Ciolacu, care a spus ironic că "nu mai are rost" să fie organizate alegeri prezidenţiale atâta timp cât Mircea Geoană este plasat pe prima poziţie în preferinţele electoratului. Geoană a vorbit despre acest subiect duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, transmite Agerpres.

„Suntem într-o altă etapă. Cred că românii au nevoie în clipa de faţă de un alt proiect politic, făcut altfel, diferit şi cred că sondajele atât de mult invocate de unii lideri politici indică nevoia de o schimbare mai profundă în România", a afirmat Geoană.

Mircea Geoană a precizat că are o relaţie veche cu Partidul Social Democrat, al cărui preşedinte a fost, subliniind că votanţii PSD, dar şi aleşii locali social-democraţi sunt "foarte importanţi" pentru el.

„Nu poţi să revendici votul nimănui. Trebuie să îl meriţi. Vorbim de susţinerea partidelor şi astfel de conversaţii... Cred că cel mai important lucru este să te bucuri de încrederea oamenilor. Evident că relaţia mea cu PSD este o relaţie veche. M-am bucurat să conduc un partid atât de important în România şi evident că votanţii, simpatizanţii şi aleşii locali ai PSD, ca şi ai altor partide, sunt foarte importanţi pentru mine", a declarat Mircea Geoană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62421837
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

62427663
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

62389014
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.