Mesajul lui Ilie Bolojan după ce mai mulți lideri din importanți din PSD au amenințat cu ruperea coaliției de guvernare
Ilie Bolojan a explicat că urmează să aibă loc discuții în coaliție pe temele aduse în discuție de partidele de la putere. Mesajul premierului vine în contextul în care unii lideri PSD cer ieșirea de la guvernare.
„Pentru toate problemele pe care partidele din coaliţie le ridică, cu siguranţă purtăm discuţii pentru a vedea în ce măsură propuneri care să spunem, sunt diferite şi care pot completa programul de guvernare, pot fi puse în practică şi pot fi adaptate. Nu e niciun fel de problemă pe tema asta şi sunt convins că în următoarele săptămâni vor fi discuţii pe toate aceste aspecte, în aşa fel încât coaliţia să decidă care este metoda prin care aceste proiecte pot fi puse în practică în sensuri de propuneri legislative, ordonanţe, asumare de răspundere şi aşa mai departe, şi în sensul măsurilor efective care sunt conţinute de aceste propuneri. Dar în afară de a discuta de un detaliu sau de altul, mai mult sau mai puţin significativ, nu este într-o situaţie confortabilă şi stabilitatea politică este un indicator foarte important care este luat în calcul de pieţe, de Comisia Europeană, de partenerii noştri atunci când judecă România, de investitori”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la B1TV, conform News.ro.
Lideri din PSD cer plecarea de la guvernare
Tonul nemulțumirilor din rândul social-democraților a fost dat de Paul Stănescu, pe Facebook, care cere o ședință de urgență în partid ca să se decidă dacă social-democrații rămân sau nu la guvernare. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, e mai ponderat.
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: „N-am intrat la guvernare ca să ieșim. Am văzut, de asemenea, tot felul de personaje, de «ciumpalaci» din ăștia, care ies și ne spun că, «dom’ne, d-aia vrea să iasă PSD-ul, fiindcă se reduc indemnizațiile în consilii de administrație, se fac restructurări»… Vă asigur că PSD este partener în tot ce înseamnă aceste reduceri de membri în consilii de administrație, de indemnizații în consiliile de administrație, de comasări de instituții care nu își au rostul.”
Premierul a mai spus că atâta timp cât va deţine funcţia de prim-ministru, va căuta să nu creeze falii în coaliţia de guvernare, ci să discute raţional.
„O ţară în care există o instabilitate politică este o ţarã nesigurã pentru investiţii şi efectele unei instabilitãţi sunt destul de costisitoare, în primul rând, pentru cetãţeni. Şi atunci, stiind acest lucru, cât timp voi fi premierul României, având o răspundere destul de mare vizavi de aceasta aspecte, voi căuta nu să creez falii în coaliţie, nu să potenţez declaraţii sau conflicte, ci să încerc, discutând cât se poate de raţional, să ajungem la nişte soluţii corecte pentru ţara noastră. Dar nu sunt multe soluţii în această situaţie în care în v-am spus, datorită unor acumulări negative suntem aproape cu spatele la zid şi trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a trece de această perioadă dificilă. Şi asta nu se poate face decât cu măsuri luate cadenţat, luate serios, care să rezolve aceste probleme de scăderi de cheltuieli, eliminări de risipă ceşteri de venituri, eşalonări şi prioritizări de investiţii şi măsuri de corecţii pentru îndreptarea unor nedreptăţi şi pentru o justiţie socială”, a declarat Bolojan.
Ilie Bolojan a precizat că prim măsurile luate, România îşi va reveni rapid din criză.
„Asta trebuie să facem în această perioadă. Dacă vom reuşi asta, perioada asta dificilă în care intrăm, practic, şi am intrat, va fi mult mai scurtă. Iar revenirea va fi mai rapidă. Dacă nu vom face aceste lucruri, lucrurile se vor complica şi ceea ce am evitat acum o săptămână - două, s-ar putea să fim din nou în situaţii complicate în perioada următoare, pentru că dacă nu continuăm cu aceste măsuri, lucrurile care au fost adoptate sunt lucruri de etapă”, a spus Bolojan.