Ludovic Orban: Social-democraţii îl vor șantaja pe Tudorel Toader

62031613
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că nu se aşteaptă ca PSD să susţină moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, apreciind că social-democraţii îl vor "şantaja" pe ministru.

"Foarte bine că (UDMR - n.r.) susţine această moţiune. În fond, orice om de bun simţ ar trebui să susţină această moţiune. Nu mă aştept ca PSD să voteze această moţiune. Mă aştept să-l şantajeze pe Tudorel Toader, aşa cum au făcut şi la moţiunea de la Camera Deputaţilor, că votează ca să mai obţină ceva", a spus Orban la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, relatează Agerpres

El a susţinut că ministrul Justiţiei este "exponentul nociv" al coaliţiei PSD-ALDE.

"În ceea ce ne priveşte, Tudorel Toader este exponentul nociv al coaliţiei majoritare PSD-ALDE, condusă de Liviu Dragnea şi de Tăriceanu, amândoi cu grave probleme în justiţie. Nici până astăzi, Senatul României nu a luat în dezbatere şi nu a decis în privinţa cererii de urmărire penală care îl vizează pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, aşteptând probabil să se prescrie faptele, că nu pot să înţeleg un alt motiv care să determine coaliţia majoritară să ţină în sertar această procedură extrem de importantă şi care îl priveşte pe al doilea om în stat. De Liviu Dragnea ce să mai vorbim, este plin de bube în cap şi singurul lui gând este să găsească orice soluţie pentru a scăpa de puşcărie, lucruri pe care nu le putem accepta. Ca atare, din punctul nostru de vedere, este un exponent extrem de reprezentativ pentru ceea ce înseamnă coaliţia actuală PSD-ALDE, care este o coaliţie antieuropeană, antidemocraţie şi împotriva independenţei justiţiei", a spus Orban.

Preşedintele PNL a menţionat că nu a existat o problemă cu prezenţa senatorilor liberali la dezbaterea moţiunii.

"Nu avem nicio problemă. Decât am decis, aşa cum am decis la fiecare moţiune, că este obligatorie prezenţa tuturor senatorilor liberali la acest vot şi nimic altceva", a spus Orban.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, iniţiată de PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Senatului, după ce Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis luni amânarea.

Potrivit unor surse parlamentare, amânarea ar fi determinată de absenţa motivată a mai multor senatori, aflaţi în străinătate, absenţă care ar putea genera o lipsă de cvorum în plenul de luni, dar şi de agenda ministrului Tudorel Toader, care nu i-ar permite prezenţa, luni după-amiază, în plenul Senatului.

Liderul grupului USR, senatorul Adrian Wiener, a confirmat amânarea dezbaterii moţiunii simple pe Justiţie pentru miercuri.

Tot din cauza absenţei mai multor senatori, şedinţa Biroului permanent, programată pentru ora 13,00, nu a mai avut loc.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
CCR dezbate pe 7 mai sesizarea PNL despre delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

CCR urmează să discute pe 7 mai sesizarea PNL privind prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui către vicepreşedinţi, au precizat oficiali ai CCR.

Dăncilă, despre decizia în cazul lui Tudorel Toader: „O să îmi spun şi eu părerea”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că va lua o decizie cu privire la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, după ce o să asculte şi opinia colegilor săi de partid.

PSD îl face pe Augustin Lazăr "comunist", după anunţul privind inculparea lui Ion Iliescu

Statul de drept dintr-o ţară democratică nu poate fi construit cu foşti agenţi ai sistemului represiv comunist - a fost reacţia social-democraţilor la anunţul procurorului general Augustin Lazăr privind trimiterea în instanţă a dosarului 'Revoluţiei'.

Recomandări
Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.