Ludovic Orban: O nouă escrocherie pe care o pune la cale PSD

61965860
Agerpres

Ludovic Orban a declarat sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, că PSD urmăreşte să desfiinţeze standardele de cost, printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru a nu mai exista constrângeri de costuri în derularea licitaţiilor şi contractarea lucrărilor publice.

"O nouă escrocherie pe care o pune la cale PSD (...) Practica europeană este aceea de existenţă a unor standarde de cost, în special pentru lucrările publice. În 2010, după o lungă dezbatere şi o negociere, au fost adoptate prin hotărâre de guvern standardele de cost de către guvernul Boc din perioada respectivă. PSD a părut să accepte aceste standarde de cost, mai mult decât atât, le-a şi introdus ca obligaţie de respectare într-o ordonanţă de urgenţă - OUG 6/2017. Iată că PSD s-a plictisit de standardele de cost, care-i constrâng la proceduri de licitaţie care să ducă la contracte în care costurile să fie în jurul standardelor de cost. PSD vrea să dea liber la furat, tot ce înseamnă achiziţii publice, desfiinţând aceste standarde de cost, este o ordonanţă de urgenţă care încă nu a fost lansată oficial în dezbatere publică şi pe care probabil PSD-ALDE vor s-o dea, tot aşa, noaptea ca hoţii, s-o bage pe sub uşa şedinţelor de guvern", a spus Ludovic Orban, relatează Agerpres.

Liderul PNL consideră că fără standardele de cost, ar putea fi încărcată nota de plată pentru lucrările publice şi nu ar mai exista constrângeri în stabilirea costurilor lucrărilor. "Desfiinţând standardele de cost, urmăresc foarte clar să nu mai fie condiţionaţi de nicio constrângere în derularea procedurilor de licitaţie şi în contractarea lucrărilor serviciilor publice, astfel încât să poată să încarce nota de plată a cetăţeanului şi să jefuiască liniştiţi bugetul fără să mai fie legaţi de un act normativ care să-i constrângă în costurile pe care le stabilesc în contractele pe care le semnează", a mai susţinut Orban.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61968493
Filiale din Transilvania îi cer lui Dragnea convocarea rapidă a unui CExN. Anunțul făcut de vicepreşedintele PSD

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a anunţat, sâmbătă, la finalul unei şedinţe cu liderii organizaţiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei şedinţe a CExN.

61979273
Un lider din Opoziţie crede că diaspora ar trebui să dea în judecată MAI

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, i-a îndemnat pe românii din diaspora să dea în judecată Ministerul de Interne pentru ”manipularea şi minciuna duse la paroxism” în privinţa acuzaţiilor de tentativă de lovitură de stat la protestul din 10 august.

61864271
Două nume cunoscute ale PSD se ceartă pe Facebook din cauza protestelor din Piața Victoriei

Doi membri importanți ai Partidului Social Democrat se ceartă pe Facebook din cauza unor afirmații despre protestele din Piața Victoriei.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.