Liviu Dragnea, la Congresul TSD: ”Prin natura politicii se fac greşeli”

61921450

Peste 2.500 de tineri social - democraţi îşi vor alege duminică preşedintele pentru următorii doi ani, în cadrul unui Congres.

Dragnea: Fără greșeli societatea nu poate înainta

“Prin natura politicii se fac greşeli” a declarat liderul PSD, adăugând că unele decizii sunt “neapreciate, chiar înjurate de o parte a societăţii”.

“Nu poate există nicio măsură care să-i mulţumească pe toţi”, a afirmat Dragnea la reuniunea TSD, argumentând şi cu un citat din Winston Churchill: "Cea mai proastă formă de guvernare este democraţia, cu excepţia celorlalte”.

Dragnea a afirmat că este vorba de o sumă de greşeli politice asumate”, dar PSD, că cel mai mare partid din România, trebuie să limiteze numărul acesto greşeli.

„PSD este un partid de masă, dar nu suntem un partid doar pentru cei care au probleme. Suntem un partid care stă în contact direct cu cetăţenii şi care pune în permanenţă ca obiectiv principal al politicii lui cetăţeanul. Nu sistemul, nu sistemele, nu instituţiile, ci totul să fie făcut pentru ca românul să trăiască mai bine decât a trăit anul trecut. Este un partid al progresului, al evoluţiei, al prosperităţii şi al solidarităţii şi vreau să acţionaţi în numele acestor valori sociale, vreau să vă organizaţi în jurul acestor idei, să le dezbateţi în public şi să faceţi societatea să se mişte în jur”, a declarat Liviu Dragnea, duminică, la Congresul TSD organizat la Romexpo.

Liderul PSD i-a îndemnat pe tinerii social-democraţi să se bazeze pe aceste valori şi să arate ce pot face înainte de a ajunge într-o funcţie publică importantă, fiindcă doar în acest mod pot contribui la eradicarea unor „boli istorice”: diletantismul şi impostura.

„Arătaţi că existaţi, arătaţi că aveţi ce spune, arătaţi că puteţi face asta înainte de a ajunge într-o funcţie. Doar aşa voi veţi putea contribui la eradicarea sau dispariţia sau diminuarea a două boli istorice: diletantismul şi impostura. Nu veţi reuşi una ca asta peste noapte, dar aveţi deja un avantaj, vă puteţi mişca mai repede”, a subliniat Dragnea.

Muzică din ”Pirații din Caraibe”

Fragmente din coloana sonoră a filmului "Piraţii din Caraibe", au marcat la Congresul TSD, pauzele dintre discursurile liderilor, ceea ce l-a determinat pe preşedintele partidului Liviu Dragnea să îl întrebe pe şeful tinerilor social-democraţi cum de a făcut această alegere, tot Dragnea fiind cel care a găsit şi justificarea.

Coloana sonoră a filmului "Piraţii din Caraibe” a putut fi auzit duminică la Congresul TSD de la Romexpo, între discursurile liderilor partidului.

La fel sa întâmplat şi în momentul în care la tribuna Congresului a fost invitat Liviu Dragnea, care şi-a început discursul întrebându-l pe liderul organizaţiei de tineret Gabriel Petrea: "Gabi, cum ai ales muzica asta?".

Cel care a dat răspunsul a fost tot Dragnea: "La cum ne hătuiesc aştia, chiar că parcă suntem piraţi".

Mihai Tudose: Nu vă vindeți și nu vă negociați visele, fiți mândri de ce realizați

”Am să vă rog pe toți să încercați nu să ne faceți pe noi sau să faceți pe altcineva mândri de voi. Să faceți de așa natură încât să nu vă vindeți visele, să nu vă negociați visele, să fiți voi mândri de ce realizați. Iar prin ceea ce alegeți azi, aleșii dvs. să nu fie vocile noastre în dumneavoastră, ci vocile dumneavoastră în rândul nostru, acea echipă care să aducă plusvaloare atât partidului, echipei de conducere a partidului, cât și echipei guvernamentale”, a declarat Mihai Tudose, în deschiderea congresului TSD.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Băsescu, despre actuala guvernare: Joacă la ruletă România prin măsuri extrem de imprudente

Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, sâmbătă, la Ploiești, referindu-se la recentele modificări fiscale, că actuala guvernare "joacă la ruletă România" prin măsuri "extrem de imprudente", care lasă țara în seama "hazardului".

A doua rectificare bugetară pozitivă în 2017. Bani în plus pentru Sănătate, Educaţie, Muncă și Justiţie

Rectificarea bugetară care va fi finalizată în luna noiembrie, a doua din acest an, va fi una pozitivă şi s-a realizat cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB, a anunţat, vineri seară, Ministerul Finanţelor.

Senatorul PSD Șerban Nicolae: ”România este victima unui jaf al gulerelor albe"

Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat că România este "victima unui jaf al gulerelor albe", "care nu ține de legislația românească sau de acțiunea guvernamentală".

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.