Liderul deputaţilor USR-PLUS: Voiculescu nu pleacă nicăieri! Are toată susținerea noastră

61906689
Inquam

Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, a reacționat în scandalul provocat de evacuarea pacienților din spitalul Foișor și a anunțat că ministrul Vlad Voiculescu are ”toată susținerea” partidului, astfel că ”nu pleacă nicăieri”.

Într-un mesaj postat pe Facebook, despre care Moșteanu spune că este ”o veste proastă pentru mafia din sănătate”, acesta afirmă că ministrul Voiculescu ”e sub un asediu mediatic pentru că o caracatiță imensă din sănătate se simte amenințată”.

”Fie că sunt furnizori de echipamente și consumabile conectați politic și privilegiați dintotdeauna la licitații sau bine coordonați în tot felul de achiziții directe, fie că e vorba de marii directori și profesori inamovibili din sănătate în umbra cărora nu crește nimic de ani de zile, rețelele care se ocupă cu angajările pe șpagă în sistemul de sănătate, cu toții simt că se schimbă ceva și afacerile lor de milioane sunt amenințate. A început o eră nouă, cu transparență, cu concursuri și licitații corecte și ei nu pot accepta asta și s-au mobilizat să încerce să îl îndepărteze pe Vlad Voiculescu. Dar n-o să le mergă!

Vineri seară am avut o ședință a birourilor naționale reunite și cu toții i-am cerut lui Vlad să continue lupta pentru transparență și reforma din sistem. Corpul de control al premierului zice că e o problemă cu publicarea datelor de vaccinare. Noi zicem că e o problemă cu numărul de centre ”speciale” din etapa a doua de vaccinare și vrem să vedem cu toții că nu a sărit nimeni rândul. De aceea Birourile Naționale USR PLUS susțin demararea unei anchete de către Corpul de Control al Ministrului Sănătății privind existența centrelor “închise” de vaccinare, procedurile, accesul la ele și modul în care au respectat cadrul legal”- a anunțat liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor.

În finalul mesajului, el le transmite liberalilor că ”știm cu toții ce înseamnă pregătire de congres”, făcând aluzie la viitoarele alegeri pentru șefia PNL.

Și în final un mesaj pentru unii parteneri de coaliție - știm cu toții ce înseamnă pregătire de congres, lupta internă și tentația acumulării de capital electoral prin ieșiri publice populiste. Este important însă să ne ridicăm cu toții la înălțimea responsabilității cu care am fost învestiți. Funcțiile vin și trec, dar dincolo de astea avem cu toții o misiune istorică - să învingem coronavirusul și să relansăm economia. Eu sunt de acord să avem oricând o discuție despre ce ar fi putut face mai bine colegii din executiv, prim ministrul, miniștrii, secretari de stat, responsabilii cu vaccinarea. Însă vom face asta împreună, în echipă, cu feedback constructiv așa cum trebuie să fie între parteneri loiali care vâslesc la aceeași barcă în aceeași direcție și vor să vâslească din ce în ce mai tare”. - mai spune Moșteanu.

Scandal în coaliție, din cauza evacuării pacienților din Spitalul Foișor

 

Premierul Florin Cîțu a vorbit, duminică, despre onoare, și a cerut demisia celor din spatele haosului de la Spitalul Foișor.

În schimb, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a acuzat conducerea spitalului Foișor că a întârziat nepermis de mult externarea ori transferul pacienților, în vederea transformării unității în spital-suport COVID.

Voiculescu a anunțat că operațiile anulate se vor putea efectua la Spitalul Clinic “Agrippa Ionescu”. Unii pacienți ar vrea, însă, ca intervențiile să fie făcute doar de medicul curant

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Gabriela Firea: ”Ce se întamplă cu românii care au nevoie de spitale? Unii mor”

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea și-a continuat, luni, atacurile politice la adresa guvernării USR-PNL, profitând de scandalul provocat de evacuarea defectuoasă a pacienților de la Spitalul Foișor din București.

Avizarea urmării penale pentru senatorul Florian Bodog, discutată luni în Comisia Juridică

Procedura de avizare a urmăririi penale față de senatorul Florian Bodog va începe cu o evaluare preliminară, luni de la ora 11, la Senat. Comisia juridică va intra într-o ședință online pentru stabilirea calendarului de derulare a procedurii.

Ce spune ministrul de Interne despre amendarea Dianei Şoşoacă. "Mă abţin foarte greu"

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost amendată de mai multe ori pentru nerespectarea regulilor sanitare la protestele unde a luat parte, a spus ministrul de interne Lucian Bode, care a sugerat că alege „deliberat” să încalce legea.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.