Multe companii aeriene din SUA organizează zboruri pentru copiii care vor să-l viziteze pe Moș Crăciun

×
Publicitate

Copiii sunt cunoscuți pentru lipsa de răbdare, mai ales când vine vorba să îl aștepte pe Moș Crăciun.

Pentru cei mai curioși, companii aeriene din Statele Unite operează zboruri fantastice, către ținutul unde trăiește Moșul.

Mulții copii bolnavi sau din familii modeste au trăit cea mai frumoasă experiență pe care și-o puteau imagina.

Mai multe companii aeriene americane organizează în fiecare iarnă, înainte de Crăciun, zboruri pentru copiii care vor să-l viziteze pe Moș Crăciun.

Bineînțeles, niciun avion nu ajunge dincolo de Cercul Polar: copiii urcă în aeronavă, decolează, dau ocol orașului și revin la aeroport, unde intră într-un hangar decorat la fel ca atelierul Moșului. Alături de ei sunt părinții, care nu-i scapă din ochi nicio clipă.

„Am venit aici să sărbătoresc și să-mi duc fetița la Polul Nord cu avionul. Va fi atât de încântată să trăiască această experiență”, a spus o mămică.

Avionul a fost decorat festiv, cu ghirlande, fulgi de zăpadă din hârtie și vată care imita fulgii pufoși de zăpadă. Pe fundal răsună cântece de sărbători, iar toți primesc suc și gustări cu mere.

Printre zecile de copii sunt mulți veniți de la spitalele pediatrice din oraș. Alții provin din familii sărace, așa că experiența este una inedită, de care își vor aminti cu plăcere.

Cpt. John Weigand, pilot: „Lucrăm cu copii care, în mare parte, nu au mai zburat niciodată. Și nici nu vor avea prea curând șansa să facă ceva asemănător. Așa că zâmbetele de pe fețele lor, bucuria pe care o aducem de Crăciun unor copii care nu au parte de prea multă veselie în viața lor, este ceva cu adevărat special și așteptăm cu nerăbdare acest moment”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62493354
Weekend negru pentru trupele nord-coreene în Kursk. Câți soldați a pierdut Phenianul în luptele cu ucrainenii
Serviciile de informaţii militare ucrainene (GUR) au afirmat luni că "cel puţin 30" de soldaţi nord-coreeni, care luptau alături de armata rusă, au fost răniţi sau ucişi sâmbătă şi duminică în regiunea Kursk, parţial ocupată de forţele de la Kiev.
62505626
Programe-spion, instalate pe telefoanele unor jurnaliști și activiști. Raport oficial Amnesty International în Serbia
Programe-spion de proveniență israeliană au fost instalate pe telefoanele a zeci de jurnaliști și activiști de către autoritățile sârbe, se arată într-un raport al Amnesty International, publicat luni.
62305148
Primarul unui oraș din Mexic a fost asasinat. Locul în care a fost descoperit trupul neînsuflețit
Primarul unui oraş din centrul Mexicului, membru al partidului aflat la putere Morena, a fost asasinat duminică, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.