Cum vor să își împartă PSD, PNL, USR și UDMR principalele funcții în stat. Ședință la Palatul Victoria

×
Publicitate

După mai multe amânări, marți seară au început negocierile între partidele democratice pentru formarea unei coaliții.  

Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților au discutat despre formarea unei majorități parlamentare și un Guvern pro-european.

Deși întâlnirea era programată marți mai devreme, liderii s-au întâlnit pe seară la Palatul Victoria. Ei au discutat formarea unei coaliții în Parlament și în acest sens, surse social-democrate au spus pentru Știrile PRO TV că PSD și-ar dori să dea șefia Camerei Deputaților, în timp ce PNL ar vrea să obțină președinția Senatului.

De asemenea, cei din USR ar urma să primească șefia unor comisii parlamentare ce vor fi stabilite tot în cadrul negocierilor.

Mai apoi, se vor duce discuții și pentru formarea unui guvern, din care nu este clar dacă USR va face parte sau nu. Tot în acest sens, cei din Partidul Social Democrat spun că și-ar dori să dea premierul viitoarei guvernări.

Având în vedere că PSD a obținut cel mai mare scor la parlamentare, nu este clar dacă va fi Marcel Ciolacu sau altcineva.

Rămâne de văzut în cadrul negocierilor și un candidat unic al acestor partide este pus în discuție pentru ca voturile să nu fie fragmentate pentru partidele pro-europene, ceea ce ar duce la un câștig al candidaților suveraniști.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62504428
USR cere audierea directorului SIE în Parlament: ”Are multe explicaţii de dat” pentru deplasările externe
Deputatul USR Nicu Fălcoi a formulat o solicitare oficială pentru chemarea directorului SIE, Gabriel Vlase, în Parlament, în urma dezvăluirilor din presă legate de deplasările sale externe "într-un context de securitate complicat" pentru România.
62500911
CTP: „Prin cum vorbește când te prostește, cg Nădragi Roșii (sic!) seamănă bine cu patriotul Rareș Bogdan Cur Pictat”
Cristian Tudor Popescu îl vede pe Călin Georgescu, prin ”cum vorbește când te prostește”, aievea cu ”patriotul Rareș Bogdan Cur Pictat”. Pe de altă parte, CTP crede că Ilie Bolojan ar trebui să fie candidatul proeuropean la președinție.
62504307
Cum a eșuat statul român în a-și proteja cetățenii de ură: ”Păcăliți cu idei mistice”. Cine nu ar trebui să mai candideze
Instituțiile României au eșuat în a-și proteja cetățenii de manifestările de ură, iar serviciile secrete nu au raportat pericolul adus de ascensiunea lui Călin Georgescu. Acesta a reușit astfel, cu ajutor străin, să-i păcălească apoi pe cei dezamăgiți.