Legea Offshore dezbină coaliția PSD-ALDE. Dragnea ar fi introdus 2 modificări peste noapte

×
Publicitate

Legea Offshore, cea care impune condițiile în care pot fi scoase și vândute gazele din Marea Neagră, stârneşte un scandal uriaş în Coaliția de guvernare.

Reprezentanţii opoziţiei au fost primii care au reclamat faptul că cel puțin două modificări esențiale față de varianta adoptată de Senat ar fi apărut peste noapte. Modificări despre care nici partenerii de guvernare ai PSD nu ştiau. Aşa că, atunci când deputații PSD au decis că vor să voteze proiectul, reprezentanţii ALDE au plecat din sală.

Scandalul din Comisia de Industrii a început după ce Opoziția a remarcat două modificări majore făcute peste noapte în Legea Offshore. Redevențele sunt mai mari pentru gazul extras, iar procentul pentru deducerea investiţiilor s-a redus la jumătate, de la 60, la 30%. Surse din partid susţin că schimbările ar fi fost decise chiar de Liviu Dragnea.

Deputat: "Există un dosar, că e în biroul domnului Dragnea. Mergeţi până sus, luaţi-l, dacă e la ANAF trimiteţi secretarul până la ANAF.”

Paie pe foc a pus şi reprezentantul statului, un secretar din ministerul de Finanţe, care deşi îl avea alături pe şeful ANAF, Ionuţ Misa, nu a ştiut să spună cât câştigă statul pe noile prevederi.

Scandalul a continuat, surprinzător, chiar între partenerii de guvernare. Deputaţii ALDE s-au abținut de la vot, după ce în prima parte a şedinţei au stat mai mult în biroul șefului lor, Călin Popescu Tariceanu.

Varujan Vosganian: "Eu la improvizaţii dintr-astea, vă rog să mă iertaţi, eu nu merg. Și-am să propun să ne întoarcem la comisii.”

Atât de tare s-au încins lucrurile, încât cei de la ALDE au ieşit din sală. Reprezentanții companiilor offshore au fost la dezbateri, dar au plecat după ce au încercat în zadar să-i convingă pe aleși că această formă a legii descurajează investitorii.

Dan Roșu, director executiv Asociația Română a Concesionarilor de offshore din Marea Neagră: "Trebuie să analizeze dacă mai rentează."

Legea Offshore se află pentru a doua oară pe mesele aleșilor. Textul votat tot cu scandal în luna Iulie a fost retrimis Parlamentului de către președintele Iohannis, pentru reexaminare.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61943952
Reacţiile politicienilor români după avertismentul lui Timmermans. "Să îşi dea demisia"

"Este tragic că interesele statului român au ajuns să fie apărate de oficialii europeni şi nu de către parlamentarii români", susţin liderii opoziţiei, după avertismentul dur al lui Frans Timmermans.

61989922
Scandal la dezbaterile pe legea offshore în Parlament: ”Băăăi, alo, unde te crezi? Stai așa”

Scandal la dezbaterile din comisiile de specialitate pe legea offshore din Camera Deputaților. Parlamentarii au țipat unii la alții, iar cei de la ALDE au plecat din sală afirmând că dezbaterea este "o improvizaţie".

61969537
Traian Băsescu: Schimbați mumia de la Ministerul de Externe

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, cere, pe Facebook, schimbarea din funcție a lui Teodor Meleșcanu.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.