Lege în Parlament pentru concediile medicale: ”Prezint scuze victimelor de la Colectiv”

61788929

Deputații votează, marți, o lege prin care se modifică prevederile referitoare la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.    

”Prin proiectul de act normativ se propune modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în sensul introducerii unor prevederi care să permită acordarea concediilor medicale, și respectiv a indemnizațiilor aferente, peste durata maximă stabilită de 183 de zile anual la care se adaugă cel mult 90 de zile, pentru persoanele care au suferit arsuri și care necesită o perioadă mult mai mare de tratament și de recuperare a stării de sănătate” - se arată în expunerea de motive a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005.

Deputatul USR Cătălin Teniță a dat drept exemplu, în plenul Camerei Deputaților, cazurile victimelor incendiului din octombrie 2015 din clubul Colectiv. Mulți dintre răniți nu și-au putut lua concedii medicale pe măsura gravității rănilor suferite, pentru că legea nu permite mai mult de 183 de zile. 

El a precizat că, prin acest proiect, se mărește durata acordării zilelor de concedii medicale de la 183 la 273 de zile. 

”Realitatea este că arsurile grave nu se vindecă niciodată. Prietenii noștri care au fost la Colectiv poartă și astăzi rănile profunde cauzate de incendiu. Mulți dintre ei au rănile că au pierdut prieteni sau chiar rude. Sunt multe lucruri de făcut pe ceea ce înseamnă îngrijirea intraspitalicească pentru pacienții cu arsuri. Din păcate, cu toții n-am reușit să facem în cei aproape 7 ani, 6 ani și jumătate de atuncea. Important e că măcar asta facem astăzi, zilele acestea, prelungim această durată de concediu de la 183 la 273 de zile de concediu.” - a spus deputatul USR.

La rândul său, deputatul AUR Dan Tanasă a prezentat scuze victimelor Colectiv pentru că Parlamentul României a avut nevoie de mai mult de 6 ani pentru a dezbate o astfel de lege. 

În plus, a mai recunoscut parlamentarul, România nu are nici acum, la mulți ani de la acea tragedie, secții medicale corespunzătoare pentru marii arși.

Dan Tănase, deputat AUR: ”Doresc ca în numele Parlamentului României să prezint scuze tuturor victimelor de la Colectiv, că Parlamentului României nu i-a luat decât vreo 6 ani să facă această chestiune banală, care putea fi făcută atunci, imediat după acea tragedie. Prezint scuzele mele tuturor victimelor și trag din nou un semnal de alarmă că, în continuare în România, sub guvernarea PSD-PNL-UDMR, partidele eterne aflate la guvernarea României, în continuare România nu are o secție de mari arși, în continuare, victimele din incendii - iată că incendiile acuma se întâmplă și în instituțiile publice ale statului român - România nu are o secție de mari arși, în continuare victimele sunt trimise în Occident pentru a fi tratate.”

Camera Deputaților este cameră decizională.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61955758
Sevil Shhaideh, fost vicepremier şi fost ministru al Dezvoltării, achitată în dosarul „Belina”. Sentinţa nu este definitivă

Sevil Shhaideh, fost ministru PSD al Dezvoltării, care a deţinut portofoliul în cabinetul condus de Victor Ponta, a fost achitată în dosarul „Belina”, în care era acuzată de abuz în serviciu, alături de alte persoane.

62255370
Sondaj: Ciolacu și Ciucă, pe primul loc în topul încrederii, Drulă este liderul opoziției. PSD 36%, PNL 19%, AUR 14%

Liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, ocupă primul loc în clasamentul încrederii, ambii cu 31%, indica un sondaj Avangarde realizat la comanda PSD şi obţinut de News.ro.

62218176
Ciolacu: România nu livrează arme Ucrainei. Nu există baze de antrenament pentru ucraineni pe teritoriul nostru

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, la Buzău, că, în momentul de faţă, România nu livrează arme Ucrainei şi că nu există baze de antrenament pentru soldaţii ucraineni pe teritoriul României, scrie Agerpres. 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.