Klaus Iohannis, declaraţii comune cu Charles Michel: Am avut un schimb de vederi pe tema aderării la Schengen

62334769

Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Șeful statului a afirmat că a avut un schimb de vederi pe tema aderării României la spaţiul Schengen.

„Mă bucur să îl primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Consiliului European, domnul Charles Michel. Discuţiile de astăzi ne-au oferit ocazia să aprofundăm subiectele de actualitate, o parte dintre acestea discutate şi săptămâna trecută în cadrul Consiliului European. Ne aflăm într-o perioadă dificilă, marcată de războiul dus de Rusia în Ucraina şi de efectele acestuia în tot mai multe domenii, efecte pe care le simţim cu toţii”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit news.ro.

Şeful statului a arătat că ”Uniunea Europeană şi statele membre au dat dovadă de unitate şi solidaritate, dar şi de o capacitate ridicată de reacţie şi răspuns la aceste provocări”. ”Am arătat că, împreună, şi numai împreună, putem găsi soluţii la crizele actuale, inclusiv în ceea ce priveşte rezilienţa, competitivitatea, tranziţia verde şi cea digitală sau modul în care răspundem la contextul global în plină reaşezare”, a spus Klaus Iohannis.

Războiul din Ucraina, pe agenda discuţiilor

Preşedintele a menţionat că a abordat astăzi subiectul care a dominat agenda Consiliului European în ultimul an, şi anume războiul din Ucraina.

„Am fost de acord că nu este momentul pentru ezitări în menţinerea unităţii şi a solidarităţii cu Ucraina, iar sprijinul trebuie menţinut şi consolidat pe toate palierele: politic – inclusiv prin avansarea parcursului european -, economic, militar, umanitar. Am fost de acord astăzi că acţiunea destabilizatoare a Federaţiei Ruse nu se limitează la Ucraina. Am prezentat Preşedintelui Consiliului European evaluarea noastră privind situaţia din Republica Moldova, care este în prezent ţinta unor ameninţări şi acţiuni hibride menite să îi deraieze parcursul european”, a arătat preşedintele.

Klaus Iohannis a mai spus că ”pentru a face faţă acestei presiuni, Republica Moldova are nevoie de tot sprijinul din partea Uniunii Europene şi se bucură că Preşedintele Consiliului European împărtăşeşte această viziune”.

„La nivelul Consiliului European, la reuniunea de săptămâna trecută, am mandatat Comisia Europeană să prezinte un pachet de sprijin pentru Republica Moldova înainte de următoarea noastră întâlnire din iunie. Totodată, Uniunea Europeană pregăteşte o misiune civilă care să ofere sprijin concret în combaterea ameninţărilor hibride. Continuăm, de asemenea, să promovăm propunerea noastră de a avea un regim de sancţiuni dedicat situaţiei din Republica Moldova, ca răspuns la acţiunile destabilizatoare ale Federaţiei Ruse. Am avut astăzi şi un schimb de vederi pe tema aderării României la spaţiul Schengen şi a rolului ţării noastre în garantarea securităţii frontierei externe a Uniunii Europene. Avem în acest proces susţinerea Preşedintelui Consiliului European în vederea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea anul acesta”, a arătat şeful statului.

Acțiune de consolidare a securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene

Klaus Iohannis a mai spus că preşedintele Consiliului va putea vedea în cadrul vizitei pe care o va efectua astăzi la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră acţiunea noastră concretă de consolidare a securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene, prin tehnologie de ultimă generaţie şi o capacitate de supraveghere în timp real a situaţiei de la frontieră, care să permită gestionarea eficientă şi rapidă a posibilelor situaţii de criză.

„Am prezentat astăzi demersurile în care ne-am implicat constructiv pentru implementarea rapidă a concluziilor pe migraţie pe care le-am agreat în luna februarie. În acest sens, proiectul pilot la frontiera româno-sârbă pe care l-am agreat cu Comisia Europeană va permite ţării noastre să împărtăşească bunele practici în materie de gestionare a frontierelor externe”, a spus Iohannis.

Aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv national

Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că pentru noi în continuare aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv naţional şi, deşi nu există nicio asumare concretă a vreunei date, din iunie sau octombrie, însă ambiţia sa şi a noastră e să finalizăm acest proces în cursul acestui an.

„Pentru noi în continuare aderarea la Spaţiul Schengen rămâne un obiectiv naţional şi suntem toţi foarte implicaţi pentru a ajunge la acest rezultat, şi eu şi premierul, membrii Guvernului, diplomaţii, Reprezentanţa de la Bruxelles. Este un proces complicat de negociere, fiindcă, în mod paradoxal, noi nu trebuie să dovedim că suntem pregătiţi. Toată lumea a acceptat că România este pregătită, îndeplineşte abbsolut toate condiţiile”, a spus şeful statului, potrivit news.ro.

Preşedintele a mai arătat că ”avem însă o opoziţie din partea Austriei, care nu este legată de România, este legată de migraţie, de felul în care în Europa este tratat spaţiul Schengen şi frointierele Schengen şi foarte multe ţări şi-au închis de facto frontierele Schengen”.

„Asta face negocierea foarte complicată, fiindcă noi nu trebuie să dovedim nimic, toată lumea a înţeles că suntem pregătiţi, însă avem o situaţie legată de migraţie, la nivel mondial şi european, unde sigur noi putem să intervenim cât se poate. Noi putem să gestionăm migraţia care ar veni prin zona noastră şi o facem foarte bine.De aceea am negocia cu Comisia Europeană un proiect pilot la graniţa dintre România şi Serbia pentru a arăta cum se poate administra eficient acest procent şi astăzi preşedintele Charles va vizita o unitate a Inspectoratului Poliţiei de Frontieră pentru a vedea cât de bine sungtem pregătiţi tehnic. În aceste condiţii continuă negocierile”, a mai spus şeful statului.

Summit dedicat combaterii şi gestionării migraţiei

Klaus Iohannis a menţionat că au reuşit să organizeze un întreg Summit dedicat combaterii şi gestionării migraţiei pentru a ameliora această problemă.

„Nu există nicio asumare concretă a vreunei date, din iunie sau octombrie, însă ambiţia mea şi a noastră e să finalizăm acest proces în cursul acestui an cu succes pentru România. În varianta cea mai bună şi pentru Bulgaria, desigur. Nouă ne convine cel mai mult să intrăm împreună în spaţiul Schengen”, a completat el, arătând că ”este mult mai mult decât o problemă a României sau a Austriei sau a unor funcţionari si Bruxelles, este o problemă a Uniunii Europene.

„Schengen este o emblemă a UE, este vrba de libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni şi faptul că pe 8 decembrie nu s-a reuşit un vot este o palmă dată UE şi aspiraţiilor de liberă mişcare a cetăţenilor europeni. Această problemă trebuie rezolvată cu cât mai repede cu atât mai bine, dacă vrem ca cetăţenii noştri să creadă în continuare că UE este un spaţiu nu doar al pieţei unice dar şi a libertăţii de mişcare”, a declarat preşedintele în final.

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62334737
Scandal la audierea președintelui Consiliului Concurenței: ”Aveţi două bombiţe mari sub scaun. Le ştiţi, le simţiţi?”

Președintele Comisiei economice din Senat, senatorul PSD Daniel Zamfir, i-a spus președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, că ar trebui să demisioneze după scandalul insolvenței Euroins.

 

62264532
Surse: Liderii coaliției PSD-PNL au căzut de acord să modifice pensiile speciale, pentru ca România să nu piardă banii PNRR

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că liderii coaliției guvernamentale PSD-PNL-UDMR au căzut de acord în privința modificărilor care trebuie aplicate la legea pensiilor, pentru a pune în aplicare reforma pensiilor speciale, cerută de UE.  

62334579
Centenarul Constituției României Întregite, la Palatul Parlamentului. Ce a însemnat Constituția din 1923 pentru România

Curtea Constituţională celebrează Centenarul Constituţiei României Întregite (1923 - 2023) în cadrul unei Adunări solemne care are loc, luni, la Palatul Parlamentului.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.