Ion Iliescu implineste astazi 84 de ani. Fostul presedinte a lipsit de la concertul dedicat de la Ateneul Roman

×
Publicitate

Ion Iliescu implineste luni 84 de ani, iar duminica seara colegii de partid si simpatizantii ar fi vrut sa-l sarbatoreasca in avans, dar invitatul n-a mai sosit.

Fostul sef al statului era asteptat la concertul aniversar dat in cinstea sa la Ateneul Roman, dar si-a anuntat prietenii ca-si va petrece seara in familie.

Unii s-au ingrijorat, dar fostul sef al statului le-a transmis ca n-au de ce.

A recunoscut, in schimb, ca batranetea are haine grele si au aparut mici probeleme de sanatate, dar nimic serios.

In fiecare an, de ziua lui, Ion Iliescu era nelipsit de la concertul de muzica clasica de la Ateneul Roman. Si - cum le-a creat pana si prietenilor aceasta obisnuita - concertul mereu i-a fost dedicat. Chiar si duminica seara! Numai ca invitatul n-a mai ajuns.

La un sfert de ora de la inceperea concertului, invitatul de onoare tot nu aparuse. Am incercat sa-l contactam telefonic, iar apelul a fost preluat de sotia sa, Nina, care ne-a spus ca Ion Iliescu se simte bine, dar s-a razgandit si prefera sa-si petreaca seara intr-un cadru restrans, acasa.

Orchestra, totusi, i-a dedicat un moment special.

"Sunt probleme ale varstei, sunt probleme de sanatate. Prefera sa stea acasa pe vremea aceasta si sa stie ca prietenii ne-am intrunit aici si i s-a transmis un mesaj muzical", a spus Razvan Theodorescu.

Iar organizatorii concertului i-au pregatit si buchete mari de flori.

Faptul ca fostul sef al statului a renuntat sa vina la un eveniment care ii era atat de drag a fost un semnal de alarma pentru unii. Nu e de mirare de ce majoritatea mesajelor pentru aniversarea celor 84 de ani s-au bazat pe urari legate de sanatate.

"I-am urat multa sanatate", a spus fostul presedinte Emil Constantinescu.

"Este al 5-lea an in care, in jurul aniversarii domniei sale, organizam acest concert. E adevarat, dar nu este nimic..., e o intamplare", a spus membrul PSD Ionut Vulpescu.

Dupa ani in care Ion Iliescu era inconjurat de prieteni si simpatizanti de ziua lui, luni - conform Mediafax - nu are program cu publicul.

In plus, este posibil sa nu participe nici la sedinta Comitetului Executiv National, programata in aceasta dupa amiaza.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60555841
Ion Iliescu nu a venit la concertul in onoarea sa, de la Ateneu. Sotia: "Se simte bine, dar a preferat sa ramana acasa"

Cu cateva ore inainte sa implineasca 84 de ani, Ion Iliescu s-a lasat sarbatorit in avans, in acorduri de muzica clasica.

61357900
Traian Basescu: "Romania cere Rusiei sistarea operatiunilor militare din Ucraina. Interventia este o agresiune a Moscovei"

Vladimir Putin ar trebui sa respecte acordul cu Ucraina in care ii garanteaza suveranitatea si sa inceteze orice joc pe teritoriul Republicii Moldova, spune presedintele Traian Basescu.

61429804
Parlamentul Romaniei ar putea adopta miercuri o declaratie privind situatia din Ucraina

USD sustine reunirea plenului Parlamentului pentru adoptarea unei declaratii privind situatia din Ucraina, mentionand ca momentul potrivit ar fi miercuri, dupa votul din plen de marti pentru noua structura a Guvernului de la Bucuresti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.