Iohannis, mesaj dur după adoptarea Codului administrativ. ”Este extrem de grav”

62045783
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă reprezintă un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România.

"PSD vrea să demonstreze cu toată tăria că sfidarea românilor este prioritatea zero a acestei guvernări. În urma adoptării de către Guvern a Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia că, după doi ani în care a încercat prin toate mijloacele să îngenuncheze Justiţia de dragul unor corupţi, PSD vrea acum să distrugă administraţia de dragul baronilor locali. Este extrem de grav că o lege esenţială precum Codul administrativ, care înglobează sute de reglementări, cuprinse în prezent în mai multe acte normative, şi care reprezintă practic baza legală a administraţiei publice din România, a fost adoptată de către Guvern prin ordonanţă de urgenţă. OUG este un instrument prevăzut în Constituţie în mod explicit doar pentru situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis avertizează Guvernul că acest instrument - OUG - nu mai poate fi folosit în continuare excesiv, ''în condiţiile în care cetăţenii s-au exprimat atât de clar pe 26 mai pentru nevoia de transparenţă şi predictibilitate în legiferare''.

''Arhitectura de funcţionare a întregii administraţii publice din România va fi dramatic alterată prin acest Cod administrativ. Nu există niciun argument şi nicio justificare pentru adoptarea acestei ordonanţe, care reprezintă un atentat la adresa întregului sistem administrativ'', precizează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului consideră că dezbaterea Codului administrativ, absolut necesară, trebuie făcută de către Parlament, transparent şi în urma unui amplu dialog social.

''Un act de o asemenea amploare şi cu un asemenea impact este obligatoriu să fie elaborat de către unica autoritate legiuitoare a ţării şi nu de către Guvern, care, prin OUG, face un grav exces de putere, forţând limitele Constituţiei. Credibilitatea şi buna-credinţă ale PSD de a face singuri reforme, indiferent de domeniu, sunt nule, iar intervenţiile catastrofale ale PSD în legislaţia penală şi fiscală sunt cele mai edificatoare exemple'', menţionează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază că, după modificarea prin ordonanţă de urgenţă a legislaţiei în privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, adoptarea Codului administrativ prin OUG arată ''un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea şi de a-şi servi baronii''.

''PSD nu se poate schimba, iar lecţia votului din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil să o înţeleagă'', mai arată Administraţia Prezidenţială.

Guvernul a adoptat marţi în şedinţă Codul administrativ.

"Adoptăm astăzi noul Cod administrativ, un proiect important pentru modernizarea administraţiei publice, rezultat al unei ample consultări cu reprezentanţii structurilor asociative. Prin acest act normativ creăm un cadru unitar şi punem într-o formă coerentă mai clară şi mai simplificată reglementări care se regăsesc acum în 17 acte normative'', anunţa, la începutul şedinţei Executivului, premierul Viorica Dăncilă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62051599
USR, despre noul Cod Administrativ: ”Va contribui la baronizarea administrației locale”

USR consideră că adoptarea Codului Administrativ va contribui și mai mult la baronizarea administrației la nivel local și la deteriorarea actului administrativ.

62049282
Guvernul a adoptat actul normativ privind transportul cu aplicațiile de ride sharing

Guvernul a adoptat, marți, un act normativ privind reglementarea serviciilor de transport alternativ.

62051865
Codul Administrativ, adoptat prin OUG. Noi obligații pentru președinte

Marți a fost adoptat, prin ordonanță de urgență, noul Codul Administrativ.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.