Iohannis, alaturi de Juncker si Merkel la Consiliul European. Mesajul presedintelui despre aderarea Romaniei la Schengen

61729252

Presedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la Bruxelles, la intalnirea cu europarlamentarii romani ca aderarea Romaniei la Schengen ramane o prioritate.

Joi, in prima zi a Consiliului European de toamna, Klaus Iohannis a purtat scurte convorbiri cu seful Comisiei Europene, luxemburghezul Jean Claude Juncker, dar si cu cancelarul german - Angela Merkel.

"In cadrul discutiei cu europarlamentarii romani, presedintele Klaus Iohannis a reiterat faptul ca aderarea Romaniei la spatiul Schengen continua sa fie o prioritate", arata Administratia Prezidentiala, relateaza Agerpres.

De asemenea, in urma discutiilor, a reiesit oportunitatea instituirii unei modalitati de informare si consultare reciproca intre seful statului si europarlamentari pe temele europene si abordarile Romaniei asupra acestora.

Presedintele Iohannis a prezentat si pozitia partii romane cu privire la fenomenul migratiei, la procesul de consolidare a Uniunii Economice si Monetare, la relatia UE - Marea Britanie, precum si la perspectivele Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si Investitii.

Referitor la migratie, seful statului a reiterat ca Romania sustine o abordare bazata pe solidaritate si responsabilitate, pe dezvoltarea dialogului si cooperarii cu statele de origine si de tranzit si pe identificarea de solutii pe termen lung la aceasta criza.

In legatura cu relatia UE - Marea Britanie, el a mentionat ca este in interesul atat al Uniunii Europene, cat si al Marii Britanii, ca Regatul Unit sa ramana membru al Uniunii, punctand ca eventuale solutii care sa tina seama de solicitarile britanice nu trebuie, insa, sa afecteze principiile fundamentale europene, in primul rand libera circulatie a persoanelorvineri la Consiliul European de toamna, unde se discuta despre problema migratiei.

Schulz, dupa intrevederea cu Iohannis: Am discutat in sfarsit cu presedintele unui stat o ora intreaga in germana

Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a afirmat joi, dupa intalnirea avuta la Bruxelles cu presedintele Klaus Iohannis, ca in sfarsit a discutat, o ora intreaga, in limba germana, cu un sef de stat."Am avut deosebitul privilegiu de a discuta in sfarsit cu presedintele unui stat, o ora intreaga, in limba germana", a spus Schulz.

El a precizat ca discutiile cu presedintele Klaus Iohannis au vizat ordinea de zi a Consiliului European, tematica refugiatilor, reformele din UE si propunerile pe care le va face Marea Britanie.

"Am discutat si despre situatia refugiatilor din Turcia si despre faptul ca este nevoie sa gasim o solutie pentru situatia din aceasta tara. Speram la o rezolvare pasnica a conflictului din Siria. Nu putem sa lasam lucrurile sa mearga asa cum sunt acum, iar in ceea ce priveste tarile vecine - Iordania, Libanul si Turcia - toate au nevoie de noi", a adaugat Schulz.

klaus Iohannis - presidency

Martin Schulz afirma ca spatiul Schengen este demn de a fi pastrat si locul Romaniei este in interiorul sau

"M-am bucurat sa constat ca opinia dlui presedinte (n.r. - al PE, Martin Schulz) este ca spatiul Schengen este demn de a fi pastrat si ca locul Romaniei este in interiorul spatiului Schengen", a spus Iohannis, dupa intalnirea de la Bruxelles cu presedintele PE.

El a aratat ca a discutat cu oficialul european despre spatiul Schengen in contextul chestiunii sigurantei frontierelor ca urmare a crizei refugiatilor."In ce priveste libertatea de miscare a fortei de munca avem acelasi punct de vedere. Aceasta chestiune nu poate fi pusa sub semnul intrebarii, este o libertate castigata", a adaugat seful statului.

Presedintele Klaus Iohannis participa joi si vineri la Consiliul European de toamna, unde se discuta despre problema migratiei.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
61721148
Klaus Iohannis alaturi de Martin Shulz, la Bruxelles: "Spatiul Schengen este demn de a fi pastrat!"

Presedintele Klaus Iohannis si presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, au sustinut o declaratie de presa comuna la Bruxelles, in care au vorbit atat de criza refugiatilor si razboiul din Siria, dar si de Spatiul Schengen.

61716479
UNPR a initiat un proiect de lege privind acordarea celei de-a 13-a pensii. Ce prevede documentul

UNPR a initiat un proiect legislativ privind acordarea celei de-a 13-a pensii.

61728746
Elena Udrea si povestea gandacului de 10 cm din celula. Ce a spus fostul ministru despre conditiile din arest

Elena Udrea a povestit cum strangea gandaci de 10 centimetri din celula in care a fost inchisa in arestul Capitalei. Inculpata in doua dosare penale, a fost gazda pentru o dezbatere despre situatia penitenciarelor.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.