Iohannis afirmă că "ar fi hazardat" să spună că România va fi pregătită să intre în zona euro în 2024

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri, la Bruxelles, că "ar fi hazardat" să spună acum că România va fi pregătită să intre în zona euro în anul 2024.

Întrebat dacă România este pregătită să intre în zona euro în 2024, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă a declarat că va depune diligenţele necesare în acest sens, Klaus Iohannis a răspuns:

"Pe de o parte, 2024 este suficient de departe ca să putem fi pregătiţi până atunci, dar dacă ne uităm la situaţia de acum şi cu lipsa de reforme structurale de acasă ar fi hazardat să spun acum că suntem pregătiţi, că vom fi pregătiţi. Cu certitudine, până la urmă, cu toţii ne dorim să devenim membri în zona euro şi, la momentul potrivit, vom fi pregătiţi".

Totodată, şeful statului a precizat că "astfel de declaraţii s-au tot făcut în România".

"Şi acum câţiva ani a fost o declaraţie că în 2019 vom fi, pe urmă în 2021. În general, este bine să se facă astfel de declaraţii de intenţie, că vrem, dar a stabili acum termene fixe mi se pare încă devreme", a afirmat Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

El a amintit că va participa vineri, la Bruxelles, şi la Summitul zonei euro în format extins.

"Câteva chestiuni destul de complexe vor fi discutate şi acolo. În afară de temele care ţin strict de zona euro, este o temă care probabil va fi dezbătută mai pe larg şi anume acel buget destinat zonei euro, dar care să facă parte din bugetul mare al Uniunii şi aici cred că o să fie o dezbatere un pic mai amplă", a spus Iohannis.

Pe 4 decembrie, la Bruxelles, premierul Viorica Dăncilă a declarat că va depune diligenţele necesare pentru ca România să acceadă în zona euro în anul 2024.

"România şi-a luat angajamentul de a adera la zona euro odată cu îndeplinirea condiţiilor, iar, recent, am setat un orizont temporal clar pentru acest obiectiv, anul 2024. La rândul meu, îmi asum că voi depune diligenţele necesare pentru a conduce ţara mea în această direcţie", afirma Dăncilă, în cadrul unei dezbateri despre viitorul Uniunii Europene, organizată de Institutul Aspen România la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Klaus Iohannis, întâlnire ”importantă” cu Theresa May: ”Ca să o încurajez puţin”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întânit vineri cu premierul britanic, Theresa May. ”O bilaterală scurtă ca să o încurajez puţin”, a declarat Iohannis înainte de această întâlnire.

USR, discuție cu Tudorel Toader și Viorica Dăncilă. Propunerea făcută pe Justiție

Dan Barna a declarat vineri că i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codurilor penal şi de procedură penală ar crea în România o criză socială fără precedent.

Klaus Iohannis: Ar fi ciudat ca opoziția să renunțe la moțiune

Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, înaintea reuniunii Consiliului European, a declarat că moțiunea de cenzură este principalul instrument al opoziției și că ar fi chiar ciudat să renunțe, chiar dacă nu sunt șanse să fie adoptată..

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.