Iohannis: Aderarea la Spațiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România

62185977
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că aderarea la spaţiul Schengen "rămâne un obiectiv politic major pentru România", deşi criza sanitară a afectat serios această zonă.

"În ceea ce priveşte Schengen, în contextul crizei sanitare şi al măsurilor luate de unele state membre, funcţionalitatea spaţiului Schengen, evident, a fost serios afectată. Cu toate acestea, aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de aderare la UE", a spus şeful statului la dezbaterea "Să vorbim despre viitorul Europei" (Let's talk - Future of Europe), la care a participat online.

Mai mult, el a subliniat că "România îndeplineşte criteriile necesare de peste zece ani, fiind un exemplu în ceea ce priveşte asigurarea securităţii pentru Uniunea Europeană".

"Sperăm că eforturile noastre consecvente vor fi recunoscute curând iar o soluţie pentru finalizarea procesului va fi găsită în timp util. În acelaşi timp, aderarea la zona Euro este unul din obiectivele-cheie, pe termen mediu, ale României", a arătat el.

Potrivit lui Iohannis, "apartenenţa României atât la spaţiul Schengen, cât şi la zona Euro e un pas important pentru consolidarea participării noastre la esenţa proiectului european".

"Efectele crizei pandemiei au arătat anumite deficienţe în zone în care este nevoie de eforturi suplimentare, pentru a avea mecanisme mai bune atât în Schengen, cât şi zona Euro. Din această perspectivă, România intenţionează să joace un rol activ în toate demersurile ce au ca scop rezolvarea acestor probleme", a mai spus preşedintele.

Dezbaterea, la care au mai participat preşedintele Grupului PPE, Manfred Weber, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, a fost organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62185811
Ciolacu: Eu pe Iohannis nu-l iert şi nu stau de vorbă cu el. Până nu-şi cere scuze cu ciuma roşie
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susţine că nu are nicio comunicare cu preşedintele Klaus Iohannis şi respinge acuzaţiile conform cărora ar exista o înţelegere între el şi şeful statului.
62185811
Marcel Ciolacu ironizează clipurile miniștrilor pro-vaccinare. „E Sophia Loren Raluca Turcan? ”
Campania pro-vaccinare a miniștrilor este „jenantă”, consideră Marcel Ciolacu, care crede că asemenea clipuri de promovare a vaccinării ar trebui făcute de personalități precum Brad Pitt ori Sophia Loren.
62120204
Cîțu, noi detalii despre măsurile de relaxare în vigoare: ”Revenim la normalitate în 3 etape”
Premierul Florin Cîțu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care face precizări despre măsurile de relaxare care au intrat în vigoare de la 1 iunie 2021.