Iohannis a respins legea care dă școlilor puterea de a-și numi directorii interimari

62166734

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea care prevede că, în cazul neocupării posturilor de directori de şcoli, directorii interimari pot fi numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare.

Potrivit inițiatorului acestei legi, senatorul USR Ștefan Pălărie, acest act normativ are rolul de a elimina factorul politic din decizia de schimbare a directorilor, atunci când aceștia nu-și ocupă funcțiile prin concurs.

Conform Agerpres, motivul invocat de președintele Iohannis a fost că unele dintre reglementări nu îndeplinesc standardele de calitate a legii, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate.

La începutul acestui an, vicepremierul Dan Barna s-a arătat nemulțumit de faptul că aproximativ 1000 de directori de școli au fost schimbați pe criterii politice, afirmând că este un ”demers rușinos, de mimetism de tip psd-ist”.

În replică, senatorul USR Ștefan Pălărie, inițiatorul legii, îl acuză pe Klaus Iohannis că, prin decizia pe care a luat-o, ”ține captive școlile în mâinile filialelor politice de județ”.

Mesajul complet al parlamentarului USR:

”România educată ... mai încolo, nu astăzi. Am muncit alături de colegii mei 6 luni pentru inițiativa legislativă care înlocuiește pixul inspectorilor generali cu votul secret al consiliului de administrație al școlilor. Ce am făcut în 6 luni? Ne-am consultat cu profesori, cu directori, am lucrat cu juriști din partea sindicatelor, am organizat îndelungi dezbateri.

Coșmarul nostru cel mai mare atunci (ca și acum) când am elaborat legea a fost că incidentul 9 ianuarie (care a dus la schimabrea a peste 700 de directori de școli) se va repeta la scară națională în luna august (peste câteva zile) când se vor vacanta toate cele aproxmativ 10,000 de posturi de directori și directori adjuncți.

Astăzi, aproape toți inspectorii școlari generali sunt numiți politic, (cu funcții de partid în spate - și foști participanți la alegerile locale în septembrie) și îi găsim cocoțați în aceste funcții tocmai pe fondul neorganizării unor concursuri transparente în 2020 sau în prima parte a lui 2021. Acești oameni urmează "în baza legii" să hotărască în luna august ce culoare politică va colora unitățile de învățământ din România.
Coșmarul acesta a fost absolut inacceptabil pentru USR PLUS și am făcut toate eforturile umane și inumane pentru a obține majoritate în Parlament în spatele acestei legi - tocmai pentru a face un prim pas către normalitate în educație. Sau către o Românie Educată.

Decizia de astăzi de trimiterii a legii către re-examinare din partea Administrației Prezidențiale - dincolo de argumentele superficiale invocate - reprezintă o decizie politică de a ține captive școlile în mâinile filialelor politice de județ.

În scenariul declanșat astăzi ce va urma este simplu de intuit:

1) Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director vor fi amânate și mai mult - nici până în prezent nu avem o metodologie oficială dată prin Ordin de Ministru - cine va ma grăbi ministerul acum când legea a fost întoarsă în Parlament?
2) Luna august va fi zguduită de scandalurile din fiecare județ. Vom asista la filmul tragic al "pleacă ai voștri vin ai noștri" atât de mult exersat în ultimii 30 de ani de democrație.
3) Tot în luna august se dorește constituirea unui grup transpartinic pentru implementarea proiectului "România Educată" - și transpunerea lui în legislație - proiect care în esență nu își propune descentralizarea sistemului de învățământ din România - ci doar o mică pilotare în 60 de unități de învățământ, pilotare care a mai avut loc în anul 2004-2005 încheiată cu rapoarte de implementare.

În concluzie ... maniera de a face reformă reală în România - mai ales în domeniul educației - are nevoie de reformă. Și de renunțarea la duplicitarism. Altminteri facem reformă dar doar colorată potrivit.

Astăzi este o zi tristă pentru România Educată - baronii locali ai politicii vechi pot să stea liniștiți, își vor menține controlul și influența prin intermediul școlilor, punând labele și pe profesori, și pe părinți, dar și pe viitorul copiilor.” 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Atacul cibernetic de la Agenția de Cadastru poate costa mii de euro cumpărătorii de locuințe. Ce se întâmplă cu TVA-ul

Autoritățile anunță că procesul de migrare a aplicațiilor Naționale de Cadastru în Cloud-ul Guvernamental va fi finalizat miercuri. 

La un an după ce au majorat TVA când au fost la guvernare, PSD promite acum carburanți mai ieftini

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a anunțat că PSD a depus un proiect pentru reducerea TVA la carburanți de la 21% la 19% şi reducerea accizei la motorina standard, dar şi reinstituirea situaţiei de criză pentru ca preţurile la pompă să scadă.

Piedone anunță un parteneriat politic cu Ciucu. Fostul edil susține că nu va candida la Primăria Capitalei în 2028

Cristian Popescu-Piedone a anunțat că a avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, în urma căreia cei doi au convenit să colaboreze politic pentru susținerea unor proiecte considerate prioritare pentru București.

Recomandări
Federaţiile din educaţie anunţă că refuză să participe la ”aşa-zisele” discuţii pe tema legii salarizării: ”Negocieri false”

Federaţiile din educaţie au anunţat că refuză să participe la ”aşa-zisele” discuţii pe tema legii salarizării, care erau programate joi, 23 iulie, la Ministerul Muncii.

ANM: Cod galben de averse şi vijelii în zone din 28 de judeţe şi în Bucureşti, joi şi vineri

ANM a emis noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii şi averse torenţiale însemnate cantitativ, fenomene care vor afecta, treptat, 28 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, joi şi vineri.

Atacul cibernetic de la Agenția de Cadastru poate costa mii de euro cumpărătorii de locuințe. Ce se întâmplă cu TVA-ul

Autoritățile anunță că procesul de migrare a aplicațiilor Naționale de Cadastru în Cloud-ul Guvernamental va fi finalizat miercuri.