Iohannis avertizat de analiști. Riscul referendumului pe justiție

×
Publicitate

Klaus Iohannis a decis să convoace referendumul privind legile justiţiei. Şeful statului s-a întâlnit cu reprezentanţi ai societăţii civile şi le-a spus că în mai vrea să afle părerea oamenilor despre modificările pe care PSD le-a adus legilor justiției.

Analiştii politici l-au avertizat pe şeful statului că sunt şi riscuri pe care şi le asumă, în cazul în care, referendumul nu va fi validat.

După ce acum câteva zile spunea că este "aproape hotărât" să declanşeze referendumul privind legile justiţiei, în fata organizaţiilor din societatea civilă şi a jurnaliştilor invitaţi la discuţii, Klaus Iohannis a spus încă de la început că îşi doreşte aceasta consultare publică.

Reprezentant ONG: "Ne-am dus să solicităm referendum. Am primit această veste bună că se va întâmpla".
Reprezentant ONG: "In mod cert, nu "aproape". În mod sigur în ziua alegerilor europarlamentare"

Lucian-Silviu Checheriţă, asociaţia Vedem Just: "Ne-am salutat şi s-a asezat pe scaun şi a spus sunt hotărât să convoc referendum".

Majoritatea asociaţiilor au susţinut ideea şi apoi au venit cu propuneri variate despre cum ar trebui să sune întrebarea adresată românilor. Preşedintele şi-ar dori să fie cât mai simplă şi cât mai clară. El le-a spus invitaţilor că o va dezvălui până cel târziu pe 4 aprilie.

Mihai Politeanu, Iniţiativa România: "O întrebare priveşte înăsprirea pedepselor pentru infracţiunile de corupţie şi de serviciu. O a doua propunere este practic reluarea iniţiativei cetăţeneşti fără penali în funcţii publice şi o a treia propunere pe care am avut-o a fost de a opri tăvălugul de ordonanțe pentru modificarea legislaţiei penale".

Analiştii politici l-au avertizat pe şeful statului că Exectivul ar putea bloca organizarea referendumului, iar o posibilă invalidare a scrutinului ar putea fi decontată electoral la alegerile prezidenţiale.

Cristian Pârvulescu, analist politic: "Riscul de a nu obţine cei 30 la sută pentru validare din care cei 25 la sută din cei înscrişi pe listele electorale să se pronunţe într-o altă direcţie este foarte mare. Nu poate fi neglijat, dar pe care preşedintele şi-l asumă. Ce-ar avea de pierdut spune preşedintele dacă nu face nimic are mai multe de pierdut decât dacă nu face ceva."

Pe de altă parte, liderul PSD i-a transmis ironic lui Klaus Iohannis că ar putea propune şi partidul de guvernământ un alt referendum cu întrebări despre diverse acuzaţii pe care cei de la putere i le aduc preşedintelui.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62030658
Românii cu credite în lei ar putea avea rate mai mici. Anunțul ministrului Teodorovici

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern.

62032253
PSD a depus listele pentru europarlamentare: ”Vom fi prezenţi printre oameni non-stop”

Partidul Social Democrat a depus marţi la Biroul Electoral Central listele cu semnăturile de susţinere şi lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

62029134
Iohannis, despre fumatul în România: ”Guvernarea PSD a eșuat și în ce privește prevenția”

Președintele Klaus Iohannis acuză PSD că nu și-a îndeplinit promisiunile în ceea ce privește campaniile de prevenție a ”obiceiurilor nocive, cum este fumatul” - care nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.