Românii cu credite în lei ar putea avea rate mai mici. Anunțul ministrului Teodorovici

62030658
Pro TV

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern.

Noua formulă de calcul va fi aprobată printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018.

"Principala modificare a OUG 114 va fi, pentru sectorul bancar, decuplarea ROBOR de partea de taxare a activelor financiare. ROBOR va fi înlocuit cu un nou mod de calcul şi anume tranzacţiile interbancare şi sunt convins că cifrele vor arăta altfel", a spus ministrul, informează Agerpres.

El a arătat că, în acest fel, ratele românilor la bănci vor scădea. Noua formulă de calcul va fi aplicată automat noilor credite, iar, pentru cele în vigoare, oamenii vor trebui să facă cereri de refinanţare prin care să li se aplice noul mod de calcul.

"Propunerea noastră va fi - dar discuţiile continuă şi zilele acestea, până la şedinţa de Guvern - ca, după apariţia ordonanţei de urgenţă, peste o lună sau ceva de genul ăsta, să se treacă la această abordare. Întrebarea este cui se aplică noua formulă. Clar noilor credite în lei se va aplica, iar, pentru cele în derulare, formula de schimbare este cea de cerere de refinanţare. Practic, românii care au credite în lei pot face o cerere de finanţare a acelui împrumut la aceeaşi bancă sau la alta, bazat pe noua formulă de calcul, iar, dacă aceea va fi mult mai atractivă, dacă românul va decide să se finanţeze de la aceeaşi bancă sau la altă bancă, iar dacă se face la altă bancă va fi şi o competiţie între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină pentru că va fi afectată şi cota de piaţă a acestor bănci", a spus oficialul guvernamental.

Teodorovici a mai spus că, în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, termenul de aplicare a prevederilor din OUG 114 va fi prorogat pentru luna mai.

"În ceea ce priveşte Pilonul II, propunerea este ca obligaţia de plată a capitalului ca diferenţă între ce este astăzi şi ce ar fi în baza ordonanţei să fie făcută la final de an, adică în decembrie şi automat nu mai existe această presiune cu luna iunie, cum este astăzi în ordonanţa 114 şi desigur să prorogăm sau să suspendăm pe o perioadă scurtă aplicarea acelor procente din ordonanţă, o lună sau două, am propus pentru luna mai, pentru a avea timp de discuţii de ordin tehnic pentru a vedea forma finală privind ce obligaţii au de îndeplinit vizavi de partea de capital social, unde să se ducă el, şi care este aria de investiţii pentru Pilonul II de pensii", a mai spus ministrul Finanţelor.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62032253
PSD a depus listele pentru europarlamentare: ”Vom fi prezenţi printre oameni non-stop”

Partidul Social Democrat a depus marţi la Biroul Electoral Central listele cu semnăturile de susţinere şi lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

62029134
Iohannis, despre fumatul în România: ”Guvernarea PSD a eșuat și în ce privește prevenția”

Președintele Klaus Iohannis acuză PSD că nu și-a îndeplinit promisiunile în ceea ce privește campaniile de prevenție a ”obiceiurilor nocive, cum este fumatul” - care nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare.

62025152
Europarlamentar, despre Maria Grapini: ”Agramata trişează. Ar trebui descalificată”

Eurodeputatul Cristian Preda susţine că este ilegal ca Maria Grapini, membră a PPU, să figureze pe lista PSD pentru alegerile europene şi că, prin urmare, candidatura acesteia ar trebui descalificată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.