Întâlnire de urgență la Guvern. De ce nu avem încă scannere termice pe aeroporturi

×
Publicitate

La Guvern a avut loc o întâlnire de urgență luni seară.

Premierul Ludovic Orban i-a convocat la o ședință pe responsabilii de la Sănătate, Interne și Transporturi, dar și pe cei din conducerea instituțiilor implicate în măsurile luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu temutul coronavirus.

O problemă adusă în discuție a fost cea legată de acele scanere termice care ar fi trebuit să fie montate în aeroporturile internaționale din toată România. Au fost anunțate încă din luna ianuarie 35 de scanere termice care măsoară temperatura pasagerilor din aeroporturi, însă nici până acum aceste scanere nu au fost montate.

Premierul a vrut să afle care este situația în această privință, iar totodată la aceste discuții de luni seară a fost și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a trebuit să ii spună premierului care este situația privind achiziția de stocuri de urgență, de materiale și de substanțe, în contextul în care toate statele europene fac astfel de achiziții și ar putea să intervină anumite probleme la furnizori.

În plus, tot luni seară a fost prezent și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, de la care premierul a vrut să afle care este situația actualizată privind țările și regiunile în care sunt semnalate cazuri de infectare cu coronavirus, totul pentru a se asigura că autoritățile urmează toate procedurile privind limitarea și prevenirea răspândirii acestui virus pe teritoriul țării noastre.

Premierul dădea asigurări că autoritățile s-au mobilizat și că s-au pregatit, însă amintea faptul că până la apariția acestor situații, stocurile de materiale de urgență, dar și de substanțe erau aproape de zero în depozite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62111870
Analiști, despre decizia CCR privind desemnarea premierului. „Suntem într-o situație de criză”

Planul PNL de a organiza alegeri înainte de termen este tot mai departe. Curtea Constituțională a admis sesizarea PSD și a decis că nominalizarea lui Ludovic Orban pentru funcția de premier nu respectă legea fundamentală.

62082564
Iohannis, declarații despre coronavirus și decizia CCR. „Nu voi desemna un premier PSD”

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, de la ora 18,00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

62111856
Premierul Ludovic Orban: Constatăm un partizanat evident al CCR în favoarea PSD

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a afirmat luni cu privire la decizia CCR că este vorba de un "partizanat în favoarea PSD" şi a susţinut că va încerca să formeze o majoritate parlamentară.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.