Încă un scandal cu un membru al Guvernului Bolojan. Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, PSD, ar fi dat mită în 2012

×
Publicitate

După scandalul „șpăgii de supraviețuire”, soldat cu demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu, un alt membru al guvernului a fost implicat într-un dosar de corupție, pe vremea când era om de afaceri. 

Actualul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, ar fi dat mită, de mai multe ori, reprezentanților unui ocol silvic, și după aceea a denunțat faptele, spun procurorii.

Oficialul social-democrat a negat că ar fi știut, inițial, că sumele respective sunt șpăgi plătite silvicultorilor și susține că a făcut denunțul în momentul în care și-a dat seama că aceștia își opreau, nelegal, banii.

În 2012, o firmă reprezentată de Ciprian Șerban a câștigat licitația pentru lucrări de îngrijire a unui lot de pădure de la Ocolul Silvic Răducăneni din Iași, se arată în dosarul instrumentat de procurori.

Angajații Ocolului Silvic i-au cerut ca o parte din lucrări să fie făcute cu zilieri aduși de ei și, în schimb, să primească un comision. Deși inițial a refuzat, arată procurorii, după câteva săptămâni Șerban s-a întors la șeful de district, pentru negocieri, pe care le-a și înregistrat. Discuția a ajuns în posesia jurnaliștilor de la Europa Liberă.

După această mită inițială, le-a mai dat silvicultorilor, de cinci ori, diverse sume de bani, pe parcursul a mai bine de cinci luni, se arată în rechizitoriu.

Abia dupa aceea ar fi denunțat Șerban fapta și a fost organizat un flagrant.

Flagrant, Ciprian Șerban: ”Să vă dau ăștia. Una, două, trei, patru ... Șase, o dată, ăia 3%, și ăștia numărați-i dvs încă o dată. Eu i-am numărat. 200 sunt acolo.”

Șerban sustine ca intial a crezut ca aceste comisioane ajung la muncitori pentru cheltuieli pe santier, și NU că ar fi mita pentru cei de la Ocolul silvic.

Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor: „În momentul în care am constatat că parte din banii destinați cheltuielilor cu lucrările din șantier și transportul zilierilor, inclusiv plata acestora, ajungeau de fapt în buzunarele reprezentanților Ocolului Silvic, am sesizat imediat autoritățile. Pentru a avea dovada și a-mi susține plângerea, am depus înregistrări video.”

În dosar scrie însă clar că aceste sume - aproape 3.500 de lei, plus 600 de lei la flagrant - au fost date cu titu de mită. Mai mult, la negocieri ar fi înțeles ca acel comision de 3% este cerut seful de district pentru el personal.

Din dosar: „Martorul a pus la dispoziţie situaţia sumelor de bani date inculpatului (...) din care rezultă că a dat suma de 3442,98 lei, la care se adaugă cei 600 de lei daţi în data de 25.09.2012 când a avut loc flagrantul. Sumele de bani date cu titlu de mită au fost menţionate detaliat în declarația martorului denunțător. ”

„În luna aprilie 2012, martorul denunţător (...) s-a prezentat la Ocolul Silvic (...) unde a reluat negocierile (...), acceptând să plătească manopera lucrărilor (...), precum şi un comision de 3% din totalul valorii manoperei, pretins de inculpat (...) pentru sine.”

Pentru că a denunțat o faptă care nu era deja anchetată de procurori, actualul ministru nu a fost pus sub acuzare. Însă, cei trei silvicultori din Iași au fost condamnati cu suspendare pentru luare de mită.

Ciprian Șerban a fost consilier județean și city manager în Neamț, iar din 2016 este deputat.

Înainte să fie ministru, Ciprian Șerban a fost președintele Camerei Deputaților pentru șase luni.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62563759
Guvernul a reglementat modalitatea de reintroducere a controalelor la frontiere, în situaţii punctuale

Guvernul a reglementat, joi, mecanismul prin care ar putea fi reintroduse controalele la frontiere, în situaţii punctuale şi temporare.

62563922
Dragoș Pîslaru, după ce România a finalizat renegocierea PNRR: „Nu se pierd bani din componenta nerambursabilă”

România a finalizat procesul de renegociere cu Comisia Europeană privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunţă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

62558169
Guvernul transmite că Ilie Bolojan nu a cerut ”suma forfetară” pentru decontarea chiriei. „Este o regretabilă eroare”

Guvernul a transmis, joi, că premierul Ilie Bolojan a depus o cerere oficială de renunţare la suma forfetară în data de 1 iulie 2025.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.