Încă o gafă a premierului Dăncilă. Cum l-a botezat pe omologul său din Bulgaria

62010254
Guvernul României

Premierul Viorica Dăncilă, aflată sâmbătă în Serbia, la o reuniune la nivel înalt, i-a greșit numele premierului Bulgariei, Boico Borisov, care se afla chiar lângă ea.

Astfel, șeful Executivului român i-a spus omologului din țara vecină ”Boris Boisov” - adică o combinație între numele Borisov și ... Boico.

Dăncilă participă, sâmbătă, la Belgrad, la reuniunea la nivel înalt în format cvadrilateral România-Bulgaria- Serbia- Grecia.

La finalul şedinţei, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Boico Borisov, şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras au susţinut declaraţii de presă comune.

 

În urmă cu doar 2 zile, Viorica Dăncilă a mai făcut o greșeală de exprimare - de această dată în timp ce vorbea alături de președintele Klaus Iohannis.

Premierul a folosit greșit cuvântul ”anterioară”, în loc să spună ”viitoare”.

”Au fost finalizate studiile de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamț - Iași și pentru amenajarea rîurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație, proiecte deja puse în consultare publică și pe care urmează să le discutăm într-o ședință anterioară.” - a spus Dăncilă. VIDEO AICI. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62007543
Mesajul lui Dragnea despre eroii Revoluţiei. Pentru ce crede liderul PSD că au luptat
Liderul PSD a postat pe Facebook un mesaj despre ziua de 22 decembrie. 
62008860
„Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, groparii României, recunosc criza”. Cine a făcut anunțul
Senatorul PNL Florin Cîţu. afirmă, după adoptarea OUG privind măsurile fiscale, că "Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Teodorovici, groparii României, recunosc oficial criza".
62006664
Mesajul premierului Viorica Dăncilă la 29 de ani de la Revoluția Română
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă, un mesaj, cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.