Orban, despre Iohannis: ”De multe ori am senzaţia că parcă a fost înlocuit cu o sosie”

62141759

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban afirmă că, după 1 ianuarie, nu a mai înţeles nimic din ceea ce a făcut preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat, duminică seară, la Realitatea Plus de ce îl enervează pe preşedintele Klaus Iohannis, Orban a afirmat că în discuţiile purtate în acest an cu şeful statului nu a avut niodată senzaţia că Iohannis ar prefera pe altcineva la conducerea PNL.

"În toate discuţiile avute cu preşedintele după 1 ianuarie, niciodată nu mi-a spus că ar prefera să fie altcineva preşedinte la PNL. În prima fază părea că mă sprijină, nu am avut nicio îndoială. De altfel, Cîţu nici nu ar fi avut curaj să candideze fără sprijinul preşedintelui. Cîţu nu cunoaşte nici unu la mie din membrii partidului”, a declarat Ludovic Orban, potrivit News.ro.

Întrebat de ce l-a preferat Klaus Iohannis pe Cîţu, Orban a răspuns: "Ca să nu fiu eu".

"În perioada în care am fost la guvernare am colaborat foarte bine, iar preşedintele chiar a fost implicat în actul de guvernare. Vă mărturisesc că după 1 ianuarie nu mai înţeleg nimic din tot ce a făcut Iohannis. Nu mai înţeleg nimic. De multe ori am senzaţia că parcă a fost înlocuit cu o sosie. Deci nu pot să-l recunosc faţă de perioada în care am colaborat şi am făcut multe lucruri bune. Mi se pare că a pierdut complet orice legătură cu realitatea”, a declarat Ludovic Orban.

Întrebat dacă ar vota suspendarea preşedintelui, Orban a răspuns: "Nu vă dau acum răspunsul la această întrebare".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62210872
Lucian Bode anunță că nu mai merge la raport în Parlament. PSD: Un mare fricos care se ascunde după funcție

Ministrul de Interne, Lucian Bode, trebuia să meargă, luni, în Parlament pentru a da explicații privind respectarea măsurilor împotriva pandemiei de COVID-19, dar a anunțat că nu se va prezenta.

62188551
Iohannis: ”Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării”

Președintele Klaus Iohannis susține că unul ditre principalii vinovați pentru eșecul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19 este dezinformarea românilor, care s-au confruntat cu o adevărată ”epidemie de fake news”.

62153278
Rafila: Această cifră de 20.000 de cazuri pe zi este posibil să fie atinsă în următoarele două - trei săptămâni

Medicul Alexandru Rafila a declarat că, în următoarele două - trei săptămâni, se va atinge nivelul de 20.000 de cazuri pe zi, dar nu acest număr este relevant, ci numărul persoanelor care ajung la spital şi al celor care vor avea nevoie de ATI.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.