George Simion face apel la calm după violențele din Centrul Vechi. „Am văzut jandarmi și protestatari răniți”

62502086

Preşedintele AUR, George Simion, face apel la calm după manifestațiile violente care au avut loc duminică seară în centrul Capitalei, în urma invalidării candidaturii lui Călin Georgescu.

Simion a afirmat că toată România are nevoie de explicaţii în urma deciziei Biroului Electoral Central, pe care o consideră „abuzivă”.

„Toată România are nevoie de explicaţii. Ieri, prin decizia abuzivă a BEC am trăit un nou episod din lovitura de stat începută pe 6 decembrie. Este o pagină neagră a democraţiei noastre firave, a democraţiei noastre originale a la Ion Iliescu. După ora 23 am văzut iarăşi români lovind în alţi români. Am văzut jandarmi răniţi şi protestatari răniţi pentru că nişte criminali ne-au înhăitat unii împotriva altora. (...) Facem apel la calm şi la revenirea la alegeri libere în al 12-lea ceas. Nu ne vom mai putea împrumuta nici măcar la 10% dobândă. Nu zic eu că democraţia în România este firavă o zic toate indexurile internaţionale”, a declarat George Simion, potrivit News.ro.

Simion a mai afirmat că urmează să se consulte cu Călin Georgescu pentru a vedea ce cale trebuie parcursă.

„Veţi întreba dacă voi candida sau dacă AUR va avea candidat. Oricâte abuzuri pe care ei le fac, noi avem votul, democraţia de partea noastră şi puterea poporului. Indiferent câte narative am văzute pe unele TV-uri dictate din birouri, vom avea de partea noastră votul şi vom reintra în cursul democratic. Aşteptăm sfatul pe care ni-l va da Călin Georgescu şi ce cale va trebuie parcursă. Este decizia lui. Iar noi, poporul român, rămânem alături de principiile democratice”, a declarat Simion.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62500868
De ce a votat USR pentru validarea candidaturii lui Călin Georgescu. Explicația Elenei Lasconi
10 dintre cei 14 membri ai Biroului Electoral Central au votat pentru invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Doar reprezentanții AUR, SOS Romania, POT și cel al USR au votat în favoarea acesteia.
62525108
Armand Goşu: „Călin Georgescu nu cred că este creaţia ruşilor. Mai degrabă a ieşit din spuma serviciilor româneşti”
Istoricul Armand Goșu susține că presupusa conspirație a generalului de 101 ani cu Ambasada Rusiei este o diversiune și că adevărata amenințare era o lovitură de stat pregătită de structuri din serviciile militarizate, neafectate de anchetele DIICOT.
62404252
România, la coada clasamentului UE. Doar 19,5% dintre locurile din Parlament sunt ocupate de femei
Femeile ocupau o treime (33,4%) dintre locurile în parlamentele naţionale din Uniunea Europeană, în 2024, arată datele publicate vinderi de Eurostat.