Gabriela Firea: PSD decide săptămâna viitoare dacă dă OUG sau nu pe Codul Penal

61958283

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experţilor din domeniul juridic, parlamentari şi miniştri.

Aceștia decide modalitatea de adoptare a modificărilor la Codul penal, prin ordonanţă de urgenţă sau prin procedură parlamentară.

Întrebată dacă la şedinţă s-a discutat procedura prin care vor fi modificate Codurile penale, prin ordonanţă de urgenţă sau prin Parlament, Firea a răspuns că o decizie în acest sens va fi luată după o întâlnire a experţilor partidului din domeniul juridic.

"După Comitetul Executiv, când s-au stabilit principiile de bază care au fost deja transmise în comunicatul de presă şi explicate de domnul preşedinte, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experţilor din domeniul juridic, a colegilor noştri parlamentari, miniştri şi se va lua o decizie în acest sens", a explicat Firea.

Chestionată dacă se va emite o ordonanţă de urgenţă pe această temă, Firea a spus: "Se va lua o decizie în acest sens, nu pot să fac speculaţii".

Gabriela Firea a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că la Comitetul Executiv nu s-a discutat despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis şi nici despre numirea lui Gabriel Vlase la conducerea SIE. "Chiar nu s-a discutat subiectul deloc", a menţionat ea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri că îşi cere iertare că "s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal", precizând că maniera de până în prezent, din Parlament, s-a dovedit a fi una greşită.

"Le-am spus că obiectivele mele rămân aceleaşi, şi anume programul de guvernare să fie pus în practică, şi va fi pus, iar statul paralel să fie zdrobit, şi va fi zdrobit. Îmi cer iertare acum miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional (...) Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal. Maniera pe care am avut-o (...), în Parlament, s-a dovedit că a fost una greşită", a declarat Dragnea după Comitetul Executiv Naţional al formaţiunii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61968493
Dragnea, primele declarații după ce a fost condamnat. ”Am asistat la o execuție în masă”. Atac la Iohannis și la SRI
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a calificat, vineri, drept "o execuţie în masă" sentinţa în dosarul "DGASPC Teleorman".
61968478
Mesajul lui Traian Berbeceanu pentru ministrul Carmen Dan: ”Plecați acasă, doamnă!”
Poliţistul Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a criticat-o pe ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care a sărit în apărarea lui Liviu Dragnea.
61968437
Rovana Plumb, cu lacrimi în ochi: Nu pot să cred că există bucurie față de necazul unui om
"Susţinere totală pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea" - este mesajul cu care a venit în reuniunea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, Rovana Plumb.