Gabriela Firea: ”De ce mă folosesc pe mine ca şi translator sau curea de transmisie?”

×
Publicitate

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a declarat că le urează succes tuturor candidaţilor la alegerile locale și s-a mirat că atenţia a fost concentrată până în prezent doar asupra Primăriei Capitalei.

"Le urez succes cu mult fair play tuturor candidaţilor de la toate primăriile din ţară, pentru că am văzut că toată campania s-a concentrat doar pe Bucureşti. Să ştiţi că mai sunt primării şi în ţară. Multe, multe. Dar se vorbeşte doar despre Bucureşti. Oare de ce?!", s-a întrebat Firea, potrivit Agerpres.

În altă ordine de idei, l-a îndemnat pe premierul interimar, Ludovic Orban, să nu îi mai transmită prin intermediari mesaje soţului său, Florentin Pandele, primar al oraşului Voluntari, ci să discute cu acesta în mod direct.

"L-am văzut pe domnul premier, care a fost demis de către Parlament, că îi transmite bezele soţului meu. Eu îi voi transmite - că am numărul lui de telefon - telefonul soţului. Nu ar fi mai bine să vorbească ei direct? De ce mă folosesc pe mine ca şi translator sau curea de transmisie? Au fost colegi la PNL în anii '90. Cine ştie ce or avea ei de împărţit şi îi încurcăm. Au fost prieteni, mergeau la mese împreună. Ş

tiu anumite lucruri unul despre celălalt. Mai ales unul, mai apropiat de mine, despre celălalt. Eu zic să le facilităm un acces direct. Să nu mai transmită prin mine şi prin televiziuni. Cam atât. Pur şi simplu de ne-comentat. Tuturor candidaţilor, mult succes!", a conchis Firea.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62112466
Firea, după ce PNL a anunțat că-l susține pe Nicușor: ”Ca nuca în perete şi colac peste pupăză”
Primarul general, Gabriela Firea, afirmă că anunţul PNL privind susţinerea lui Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei vine "ca nuca în perete şi colac peste pupăză", din cauza situației privind coronavirusul și a crizei Guvernului.
62096037
Klaus Iohannis a semnat decretul. Cine este noul ambasador al României în Israel
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind acreditarea lui Radu Ioanid în calitate de ambasador al României în Statul Israel, cu reşedinţa la Tel Aviv, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
62086992
Orban, despre coronavirus: ”Trebuie tratat aşa cum este tratat un virus de gripă obişnuit"
Preşedintele PNL, premierul interimar Ludovic Orban, a afirmat joi că românii trebuie să se informeze cu privire la coronavirus de la instituţiile care furnizează astfel de date.