Florin Mituleţu-Buică, propus de PSD, a fost numit în fruntea Autorităţii Electorale

61986751
Inquam Photos / George Calin

Noul preşedinte al AEP este Florin Mituleţu-Buică, numit după demisia lui Daniel Barbu.

 

Senatul şi Camera Deputaţilor l-au numit miercuri, în şedinţă comună, pe Florin Mituleţu-Buică, ca preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, după ce fostul şef al instituţiei Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţie.

Parlamentarii s-au exprimat prin vot secret cu buletine, fiind înregistrate 252 de voturi pentru Florin Mituleţu-Buică şi 127 împotrivă.

Contracandidatul lui Florin Mituleţu-Buică, propus de PSD, a fost Marian Muhuleţ, susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi PMP). În favoarea lui Marian Muhuleţ au votat 127 de parlamentari, iar 252 au fost împotrivă.

Florin Mituleţu-Buică a ocupat, până în prezent, funcţia de secretar general al AEP, iar Marian Muhuleţ este vicepreşedintele instituţiei.

Preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată de plenul Parlamentului. Şeful AEP nu poate fi membru al unui partid politic, având 15 zile de la validarea mandatului pentru a renunţa la această calitate.

Mandatul este de opt ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

Daniel Barbu, care a deţinut funcţia de şef la AEP din anul 2017, a demisionat în urmă cu două săptămâni din motive personale.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61869539
Tăriceanu, după victoria lui Kovesi: "Factorul politic a intervenit în alegere"

Liderul ALDE a reacţionat critic la decizia majorităţii din Comisia LIBE a Parlamentului European.

61893039
UDMR susține abrogarea OUG 7: ”Această ordonanţă nu are nicio utilitate”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că abrogarea OUG 7/2019 ar fi soluţia ideală.

62024862
Dragnea i-a răspuns în limba engleză unei jurnaliste străine că nu știe engleza. VIDEO

Președintele PSD Liviu Dragnea i-a spus în limba engleză unei jurnaliste străine că nu știe ... limba engleză.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.