Elena Lasconi propune un guvern de uniune naţională din care să facă parte PSD, PNL, USR şi UDMR

×
Publicitate

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a propus luni un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, UDMR şi USR.

"Pentru mine este importantă România şi sunt importanţi românii. În momentul acesta nu mai vorbim despre partide, nu mai vorbim despre politicieni şi nu mai vorbim despre candidaţi. În momentul acesta e vorba doar de România. Fără orgolii, respectăm partenerii noştri. Şi pentru că îi respect, voi vorbi cu fiecare dintre ei, pentru că ei reprezintă vocea românilor. (...) Cred că ar fi bine să avem un guvern de uniune naţională pro-europeană", a arătat Lasconi, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul USR.

Întrebată dacă din viitorul guvern ar trebui să facă parte şi PSD, Lasconi a replicat pentru România cea mai bună variantă în momentul de faţă o reprezintă un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, USR şi UDMR.

"Aici este vorba despre interesul României. Eu cred că cea mai bună variantă pentru România este acum un guvern de uniune naţională pro-europeană. (...) Oamenii au decis duminică. Trebuie să facă parte PSD, trebuie să facă parte PNL, trebuie să facă parte USR şi UDMR", a spus Lasconi.

Ea a admis că este posibil ca liderul PNL Ilie Bolojan să nu fie premierul acestei coaliţii. În acest sens, a menţionat că viitorul prim-ministru ar putea fi un tehnocrat sau un social democrat.

"Aici putem discuta. Tocmai de asta trebuie să aştept să negociem. Pentru că eu sunt dispusă să negociez cu fiecare formaţiune în parte. Acum nu mai este vorba despre partide. Suntem după al 12-lea ceas şi trebuie să ne mobilizăm, pentru că am pierdut câteva zile, pentru că s-a făcut renumărarea, celălalt contracandidat oricum a făcut dintotdeauna o campanie netransparentă fără cod şi îşi face de cap peste tot, pe toate reţelele sociale, iar noi am respectat legea, aşa că am pierdut câteva zile. (...) Cred că domnul Bolojan înţelege care sunt procentele şi eu sunt sigură că are maturitatea să înţeleagă că poate ar putea să fie un premier din altă parte. Am putea să luăm în calcul şi un premier tehnocrat, de ce nu? (...) Se poate şi asta (să fie un social democrat - n.r.). Eu voi asculta vocea românilor", a spus ea.

Lasconi a mai declarat că PSD ar trebui să o susţină la prezidenţiale şi "să pună în mişcare toată maşinăria de partid" în acest sens.

"Da, ar trebui să facă lucrul acesta, să mă susţină şi să pună în mişcare toată maşinăria de partid pentru asta, pentru că nu e suficientă o declaraţie", a spus Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62501712
Elena Lasconi, după ce CCR a validat primul tur: ”Să ținem departe Rusia de țara noastră. Ciolacu ar trebui să mă susţină”

Elena Lasconi a făcut primele declarații, luni seară, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur al alegerilor prezidențiale.

62493075
Răsturnare de situație. Ciolacu rămâne președinte PSD. Surse: Decizia luată în unanimitate de partid

Marcel Ciolacu a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD, după ce Paul Stănescu a cerut un vot de încredere, în ciuda demisiei sale după eșecul din primul tur al alegerilor prezidențiale, au precizat surse politice pentru ȘtirileProTV.

62502415
George Simion: „Sistemul a încercat să ne înfrângă; clasa politică a căzut în groapa pe care singură şi-a creat-o”

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că soluţia pentru viitorul României este dialogul, menţionând că actuala clasă politică "a căzut în groapa pe care singură şi-a creat-o".

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.