După momente de circ și scandal, parlamentarii PSD-PNL au adoptat bugetul de stat pe 2024. Opoziția: ”Este bazat pe minciună”

×
Publicitate

Senatorii și deputații au adoptat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului proiectul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024.

Astfel, s-au înregistrat 294 de voturi "pentru" şi 84 de voturi "împotrivă" la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

De asemenea, s-au înregistrat 299 de voturi ”pentru” și 82 "împotrivă" la proiectul legii bugetului de stat pe 2024.

USR, despre bugetul de stat pe 2024: Este bazat pe minciună!

Parlamentarii USR au votat împotriva bugetului de stat pe 2024, susținând că este ”bazat pe minciună”.

Președintele USR Cătălin Drulă a afirmat că acest buget din 2024 va ”crește taxele pentru mediul de afaceri pentru a da mai mult la speciali”.

”Am votat împotriva bugetului PSD-PNL construit pe minciună și nedreptate, împotriva bugetului care crește taxele pentru mediul de afaceri pentru a da mai mult la speciali. Este un buget bazat pe minciună. Este al doilea an la rând când Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au construit un buget cu venituri supraestimate. O gaură de cel puțin 40 de miliarde de lei. Un deficit bugetar de 130 de miliarde de lei. Acesta este bugetul PSD-PNL.
Românii o duc mai rău din cauza felului în care este gestionată România. Dar România va supraviețui. Mai avem puțin de așteptat până când vom înlătura această guvernare toxică și vom pune țara pe roate.
” - a transmis liderul USR.

Anterior, parlamentarii AUR au părăsit sala de şedinţe, pe motiv că nu le-au fost aprobate amendamentele la capitolul Educaţie.

Ei au adus în sală afişe pe care au scris "40% pentru profesori".

Marcel Ciolacu: ”Taxele anul viitor nu se vor mări”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat în plenul reunit al Parlamentului, după adoptarea bugetului de stat pe 2024, că acesta este "un buget pentru români, nu pentru politicieni" şi a transmis că nu era nevoie de un amendament care să prevadă că nu se vor mări taxele anul viitor.

"Aş fi dorit foarte mult să avem o dezbatere corectă, dezbatere la comisii, la grupurile parlamentare, atât a celor care au creat această coaliţie, cât şi a celor din opoziţie. Nimeni nu ştie adevărul absolut, dar pornim de la principiul: fiind reprezentanţii românilor în cel mai important forum al democraţiei, că suntem oameni de bună credinţă. Mi-aş fi dorit să am acest discurs, aceste dezbateri ca între colegi, câteodată ca şi prieteni şi cred că aveam şi eu foarte multe de spus în ceea ce priveşte iresponsabilitatea (...) şi multe altele, dar cu tot respectul instituţiei pe care o reprezentaţi, pentru că nu pot spune că am un respect după atitudinea de ieri din Parlament, sunt cuprins de spiritul sărbătorilor şi o să mă abţin. După manifestările de ieri şi după hăhăielile de astăzi, se pare că încep să cred ceea ce se auzea pe holurile Parlamentului sau pe stradă, faptul că dumneavoastră v-aţi vaccinat de o mie de ori ca să acoperiţi furăciunea lui Voiculescu şi se pare că v-a dăunat foarte mult", a afirmat Ciolacu, potrivit Agerpres, referindu-se la protestele USR şi AUR din plen la dezbaterile dedicate proiectului de buget.

Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2024

Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2024 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2024.

Potrivit Agerpres, la elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2024 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 2.032 lei începând cu data de 1 ianuarie 2024, reprezentând o majorare cu 13,8% faţă de valoarea din anul 2023 de 1.785 lei; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2024 la 7.567 lei, faţă de 6.935 lei estimat pentru anul 2023, şi 6.126 lei realizat în anul 2022; scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2024 la 215.000 persoane, de la 235.000 persoane la finele anului 2023; scăderea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2024 la 2,7% faţă de 2,9% la finele anului 2023.

Pentru anul 2024, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 134.982.538.000 lei, iar la cheltuieli în sumă de 134.982.538.000 lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare. Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 243.160.000 lei, iar la cheltuieli în sumă de 161.815.000 lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 81.345.000 lei.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2.314.892.000 lei, iar la cheltuieli în sumă de 2.094.627.000 lei la credite bugetare şi în sumă de 2.154.627.000 lei la credite de angajament, cu un excedent de 220.265.000 lei. 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
A fost tras de urechi. Senatorul USR Sebastian Cernic l-a reclamat pe deputatul PSD Daniel Ghiță la Alfred Simonis, tot PSD

Senatorul USR Sebastian Cernic l-a reclamat pe deputatul PSD Daniel Ghiță la președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, tot membru al PSD, pentru incidentul care a avut loc marți, 19 decembrie, în Parlament.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă: Dacă partidul mi-o cere, îmi asum o candidatură la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a declarat că îşi va asuma o candidatură la alegerile prezidenţiale de anul viitor, în situaţia în care partidul pe care-l va conduce îi va cere să-şi asume acest proiect.

Ei vă cer votul. Scandalul degradant oferit de aleși, de demnitari, în Parlamentul României, în imagini GALERIE FOTO

Dezbaterile din Parlament pe marginea bugetului României pentru 2024 au degenerat într-un spectacol scabros, împănat cu înjurături, amenințări și îmbrânceli. Ipostazele degradante ale celor care vă vor cere în curând votul nu mai au nevoie de cuvinte.  

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire.