Deputatul Cătălin Rădulescu: Sunt împotriva obligativităţii vaccinării și a purtării măștii

62045137
Agerpres

Abordarea Guvernului, "cu complicitatea PSD", în ceea ce priveşte pandemia cu noul coronavirus a fost una greşită, a afirmat, miercuri, deputatul Cătălin Rădulescu.

Fostul membru PSD - care acum deschide lista candidaţilor la Camera Deputaţilor în Argeş - a precizat că nu este adeptul obligativităţii purtării măştii de protecţie, despre care susţine că, ţinută mai multe ore, poate "produce modificări cerebrale".

"Existenţa acestui virus e clară, este în toată lumea. Eu am teoria mea vizavi de cum trebuia prevenită această pandemie, inclusiv în România, sau cum o tratezi. Adică eu nu cred în obligativitatea măştii. Nu o să cred niciodată, indiferent cine mi-ar impune acest lucru. Am fost prin toată lumea asta şi am văzut şi înainte de pandemie oameni care purtau mască. Dar o făceau pentru a se proteja ei pe ei. (...) Pe de altă parte, de la început am spus că trebuiau făcute testări masive", a declarat Rădulescu, potrivit Agerpres, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că nu este de acord cu carantinarea oamenilor în case, "creându-le această psihoză de a sta într-un mediu închis, pentru că nu sunt animale", iar "copiii nu pot face educaţie online pentru că trebuie să interacţioneze".

"Noi, românii, suntem o naţie mai altfel decât alţii, nu suntem reci. Noi suntem totdeauna deschişi la orice fel de discuţie, să fim prietenoşi, avem altă manieră. Închipuiţi-vă ce a însemnat luni de zile să ţii toţi oamenii carantinaţi în case. Unii au stat în blocuri, în apartamente, fără să poată ieşi. Plus că masca, aşa cum am spus-o ca medic totdeauna, nu este sănătoasă dacă este ţinută nu ştiu câte ore, pentru că ea produce modificări cerebrale la un anumit moment. Cum poţi să accepţi tu, ca medic, să induci în populaţie un lucru care tu ştii că nu este sănătos? Deci, abordarea acestui guvern, cu complicitatea PSD-ului, a fost greşită. S-a dorit să se înspăimânte tot poporul, în loc să faci cum fac suedezii sau alte naţii care au înţeles altfel - să protejeze poporul, să-l lase să funcţioneze, să fie liber. (...) Dacă ei stabilesc să meargă la vot pe 6 decembrie, eu le cer românilor să nu se prezinte pentru aceste partide, să voteze alte partide, care vin cu altă abordare", a spus deputatul.

Rădulescu a precizat că este şi împotriva vaccinării obligatorii.

"Eu, ca medic, sunt împotriva obligativităţii de orice gen, inclusiv obligativitatea vaccinării. Aceste lucruri trebuie să fie opţionale (masca şi vaccinul - n.r.). Nu putem să obligăm românii împotriva voinţei lor", a adăugat deputatul, precizând că aceeaşi poziţie o va avea şi PER.

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Citește și...
Preşedintele CJ Bihor anunță că jumătate dintre angajații instituției vor fi concediați de la 1 decembrie

Preşedintele ales al CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat marţi, în prima sa conferinţă de presă în această funcţie, o reducere de 50% a personalului din aparatul propriu al Consiliului Judeţean.

Orban: La ora actuală, nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive; aplicăm legislaţia

Guvernul nu intenţionează, la ora actuală, să ia alte măsuri restrictive în contextul pandemiei de COVID-19, ci să aplice legislaţia, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, scrie Agerpres. 

Alexandru Rafila, probleme de respirație într-o conferință de presă. A acuzat „o lipsă de aer”

Profesorul Alexandru Rafila, candidat PSD la alegerile parlamentare, a avut probleme de respirație în timpul unei conferințe de presă, susținută marți la sediul social-democraților.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.