Elena Udrea poate fi retinuta, dar NU si arestata. Circul cu bilele din Parlament a dus la un rezultat inexplicabil
Deputatii au scapat-o pe Elena Udrea de arest, in noul dosar de coruptie instrumentat de procurori.
Colegii sai parlamentari au analizat miercuri solicitarile venite de la DNA, prin care anchetatorii doreau ridicarea imunitatii Elenei Udrea, ca sa poata fi cercetata, retinuta si chiar trimisa dupa gratii.
In mod paradoxal, deputatii au fost de acord ca Udrea sa fie doar anchetata si retinuta, eventual pentru 24 de ore. "Abia astept, ca un procuror sa imi puna din nou catuse", a comentat ironic, Elena Udrea, rezultatul votului.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Elena Udrea s-a imbracat aproape la fel ca in aprilie, cand deputatii au incuviintat arestarea ei.
Votul a fost unul secret cu bile, iar in sala in care s-au rasturnat urnele si s-au facut calculele a fost scandal mare. Asta desi PNL si PSD le-au cerut deputatilor lor sa voteze in favoarea cererilor DNA.
Elena Udrea a anuntat ca nu are de gand sa conteste votul colegilor sai asupra cererilor de retinere si de arestare preventiva.
"Nu contest nimic. Eu cred ca (deputatii - n.r.) au dat-o ca la rabin. Adica, hai sa fie una si pentru procuror, una si pentru Udrea. Cred ca asa au dat-o. Pentru ca e imposibil sa nu fi fost voturi anulate, stim cu toti ca au fost", a aratat Udrea.
Intrebata daca crede ca va mai fi retinuta de procuror, in conditiile in care deputatii au respins cererea de arestare preventiva, ea a spus: "Eu vreau sa fiu retinuta si vreau sa port din nou catuse. Haideti, daca e circ, sa fie pana la capat!".
Ea a mentionat ca se simte obosita dupa ce a stat doua ore in picioare in asteptarea rezultatului.
"Nu am crezut ca se va vota a treia arestare, pentru ca e strigator la cer. Ce e justitia asta in care faci arestari preventive fara niciun motiv? Ce pericol sunt eu acum, daca din in mai o instanta m-a lasat in libertate si a constatat ca nu sunt un pericol social? Ce pericol sunt eu pentru fapte care sunt presupus savarsite acum cinci-sase ani? Asta e circ, nu e Justitie, iar imaginea Parlamentului nu din cauza unor dosare penale are de suferit, ci din modul in care se aplica Justitia si din modul in care se trimit aceste cereri la Parlament, cu circul de rigoare care se face in jurul lor", a sustinut Udrea.
Intrebata daca ar trebui sa ia legatura cu procurorul de caz, Udrea a raspuns ca nu.
"Eu nu cer sa vorbesc cu nimeni. Daca procurorii au ceva sa ma intrebe, ma pot cita, vor sa ma citeze, asta este", a adaugat ea.
In plenul Camerei, Udrea le-a transmis parlamentarilor ca le va veni si lor randul si vor "exploda" acuzatii la adresa lor, indiferent cat "de parteneri cu sistemul" se considera.
In noul dosar de coruptie, Udrea este acuzata ca si-ar fi insusit prin interpusi o vila in Eforie Sud si ca ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzaianu 5 milioane de dolari pentru a convinge o companie de stat sa ii vanda acestuia energie ieftina.
Desfasurarea evenimentelor de miercuri:
Ora 18:25 - "Asta e circ, nu e justitie", a declarat Elena Udrea la iesirea din sala de plen.
"Ce mi se intampla mie e o poveste de destin. Nu am crezut ca se va vota a treia arestare pentru ca e strigator la cer. Ce justitie e asta in care faci arestari preventive fara niciun motiv? Ce pericol sunt eu acum? Asta e circ, nu e justitie, iar imaginea Parlamentului are de suferit din modul in care se aplica jusititia si se trimit aceste cereri la Parlament si se face acest circ in jurul lor", a afirmat Elena Udrea.
Ora 18:15 - Plenul Camerei Deputatilor a admis, miercuri, cererea privind retinerea si au respins arestarea preventiva a deputatului Elena Udrea.
Ora 17:22 - Potrivit unor surse hotnews.ro, in urna neagra erau 119 bile negre, insa in urna alba erau 125 de bile albe.
Ora 17:02 - Voturile se renumara, intrucat au fost cativa deputati care au bagat mai multe bile intr-o singura urna. potrivit www.hotnews.ro
Ora 16:57 - Cererea de retinere a fost respinsa, nu a intrunit numarul necesar de voturi. Au fost doar 119 voturi "pentru" si 145 impotriva.
Ora 16.55 - Au votat 242 de deputati. Prin urmare, ar fi nevoie de 122 voturi "pentru" asa incat cererile sa fie incuviintate.
Ora 16:46 - S-a incheiat votul. Elena Udrea a fost prezenta in sala, insa a stat in banca si nu a votat la niciuna dintre cereri.
Ora 16:13 - Votul pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului Elena Udrea a inceput Camerei Deputatilor. In acest caz, in plenul Camerei Deputatilor va fi un apel nominal cu doua voturi, unul pentru retinere si unul pentru arestare.
Ora 15:56 - Din cele 299 valabil exprimate, 193 a fost pentru inceperea urmaririi penale, 106 impotriva si sase nule.
Ora 15:40 - S-a incheiat votul, 325 de parlamentari au votat. Cei mai multi deputati nu au votat cu bilele la vedere. Mai multi deputati ii acuza pe colegii din PSD ca au votat impotriva ridicarii imunitatii parlamentare a Elenei Udrea.
Ora 15:17 - S-a inceput votul pe cererea de urmarire penala a Elenei Udrea. Sunt circa 300 de deputati prezenti.
Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice in acest caz va fi secret cu bile. “PNL va vota, ca de fiecare data, la vedere” a anuntat insa co-presedintele PNL Alina Gorghiu. De altfel, e foarte probabil ca parlamentarii sa incuviinteze ridicarea imunitatii. Plenul a inceput dezbaterea pe cererile DNA in jurul orei 14:00 iar votul privind urmarirea penala a inceput in jurul orei 15:00.
Elena Udrea a sustinut un discurs inaintea votului, pentru a-si prezenta punctul de vedere. "Le voi spune colegilor ceea ce trebuie sa stie, nu si ceea ce trebuie sa faca", a declarat fostul ministru. Cunoscuta pentru tinutele sale, Udrea a aparut insa imbracata exact la fel ca pe 23 februarie, cand plenul a votat arestarea ei in dosarul "Gala Bute".
Cele mai importante declaratii ale Elenei Udrea:
- la intrare m-a intrebat presa daca am primit sfaturi cum sa ma port. Cine poate sa-mi dea mie sfaturi in materie de arestare preventiva? Sunt a treia oara in opt luni de zile in fata Camerei,.
- ati votat pana acum 10 cereri ale DNA in ce ma priveste
- este un parcurs stupefiant chiar si pentru cei mai mari sustinatori ai justitiei
- cand spui Elena Udrea, spui arestare preventiva
- e o actiune bine organizata, tintind acapararea puterii de catre reprezentantii serviciilor, institutiilor de forta si justitiei sub perdeaua luptei anticoruptie
- politicienii, buni sau rai, merg in fata poporului si raspund politic. Sistemul nu se supune judecatii poporului, odata ce va prelua puterea nu mai exista niciun mecanism democratic de control afara de revolutie. Sistemul nu are fata, cei care-l reprezinta nu sunt mai buni decat politicienii
- ce stat de drept e acela in care un om e arestat preventiv inainte sa fie intrebat privind acuzatiile care i se aduc?
- sunteti chemati sa dati un vot in orb pe o cerere de arestare a mea care arata scopul procurorilor de a ma reduce la tacere fiindca nu am tacut.
- suntem singura tara din Europa unde premierul a fost sub acuzare. Punerea sub acuzare a premierului pentru fapte vechi de 7-8 ani general cunoscute arata ca justitia se amesteca in lupta politica, sacrificand imaginea Romaniei.
- nu am cerut si nu am luat vreodata un leu sau un euro de la Buzaianu, cu care am fost in conflict
- daca vorbim de acuzatii de finantare a campaniei electorale, cred ca discutia ar trebui sa se refere la toti candidatii.
- prinsi cu spaga, oamenii dau vina pe politician pentru a scapa
indiferent cat de parteneri cu sistemul va considerati astazi, fiti convinsi ca va veni si randul vostru. Va veni vremea cand vor exploda acuzatii la adresa voastra, asa cum mi se intampla mie acum. Eu nu spun ca aceste acuzatii ar putea fi reale, spun doar ca atunci cand nu veti mai folosi sistemului pentru a pune mana si pe guvernare va trebui sa alegeti - plecati de bunavoie acasa sau plecati la puscarie
- intre noi, politicienii, trebuie sa fie competitie si nu lupta
- resping noile acuzatii
- sistemul vrea sa elimine politicienii si oamenii de afaceri autohtoni ca sa favorizeze companiile multinationale.
Vinerea trecuta, cererea DNA privind retinerea si arestarea preventiva a deputatului Elena Udrea nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi aprobata in Comisia juridica. Deputatii juristi au aprobat doar cererea DNA privind incuviintarea inceperii urmaririi penale a Elenei Udrea.
Cererile au legatura cu noi fapte, a comunicat saptamana trecuta DNA.
Prima data, Elena Udrea a fost arestata preventiv pe 11 februarie in dosarul "Microsoft". Dupa 6 zile a mers in arest la domiciliu, iar pe 25 februarie a fost din nou arestata in dosarul "Gala Bute". La sfarsitul lunii aprilie a parasit penitenciarul Targsor pentru arest la domiciliu, acum fiind sub control judiciar.
Elena Udrea este acuzata de luare de mita, spalare de bani, instigare la abuz in serviciu, dar si operatiuni comerciale incompatibile cu functia ei de ministru al Turismului.
De departe, cea mai grava acuzatie se refera la o presupusa relatie de afaceri cu Bogdan Buzaianu, unul dintre baietii destepti din energie pe care fosta lidera democrat liberala l-ar fi ajutat sa se imbogateasca.
CITITI SI: Scandalul din jurul vilei care ar putea sa o trimita din nou dupa gratii pe Elena Udrea
Contractele incheiate intre Hidorelectrica si companiile "baiatului destept" Bogdan Buzaianu, pe care le-ar fi girat Elena Udrea in schimbul unei spagi de cinci milioane de dolari, cum sustin procurorii, ar fi pagubit statul cu peste un miliard de euro.
In prezent, pe rolul instantelor exista cinci procese in justitie prin care Hidorelectrica incearca sa isi recupereze uriasele pierderi.
Sursa: Agerpres/ StirileProTV
Etichete: dna, arest, deputati, Parlament, parlamentari, elena udrea, imunitate,
Dată publicare:
28-10-2015 10:33