Dăncilă: Şeful CNAIR ”pleacă acasă” dacă până pe 31 decembrie nu sunt finalizaţi 100 de km de autostradă

61988436
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă de Antena 3, că şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) "pleacă acasă" dacă până pe 31 decembrie nu sunt finalizaţi 100 de kilometri de autostradă.

"Anul acesta, noi trebuie să terminăm 100 de kiloometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful CNAIR trebuie să vină şi să-mi spună: 'Avem cei 100 de kilometri de autostradă'. Dacă zice 'nu-i avem', pleacă acasă. Deci avem un act semnat, am promis acest lucru, trebuie să-l facem", a afirmat Dăncilă, conform Agerpres.

Premierul a precizat că în ianuarie va fi desemnat câştigătorul licitaţiei pentru autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov.

"Pe parteneriat public-privat am scos autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov, avem până acum 18 solicitări. La jumătatea lunii ianuarie, deja vom desemna pe cel care va construi această autostradă, deci sperăm ca în cel mai scurt timp să avem şi această autostradă. Bineînţeles că analizăm foarte atent ceea ce se întâmplă şi cu celelalte autostrăzi", a spus Dăncilă.

Ea a subliniat că lucrările la autostrăzi sunt monitorizate cu foarte mare atenţie, iar termenele trebuie respectate.

"Ştiu că mai avem unele probleme legate de autorizaţiile de mediu, mai avem la Piteşti - Sibiu două tronsoane unde trebuie să vedem studiile geologice. Ne dorim să realizăm acest lucru şi eu sper ca în timpul guvernului pe care îl conduc să începem această autostradă, dar, în acelaşi timp, acordăm o mare atenţie legării coridoarelor europene, dar şi pe partea de Moldova, care pentru noi este o prioritate. Vrem să vedem cum realizăm acest lucru, poate chiar combinând fondurile europene cu parteneriatul public- privat", a mai spus Viorica Dăncilă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62007052
Primarii Robu, Bolojan, Boc şi Falcă semnează, la Timişoara, Alianţa Vestului

Cei patru iniţiatori ai proiectului ”Patrulaterala Vestului”, primarii din Timişoara - Nicolae Robu, Arad - Gheorghe Falcă, Oradea - Ilie Bolojan şi Cluj-Napoca - Emil Boc, semnează, sâmbătă, la Timişoara, ”Alianţa Vestului”.

61999269
Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu Legea privind declasificarea unor documente

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituţională în legătură cu Legea privind declasificarea unor documente.

62005912
PSD îl acuză pe Iohannis că blochează Guvernul să facă autostrăzi

PSD reacționează după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va aștepta decizia Curții Constituționale înainte de a luat o decizie privind remanierea Guvernului.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.