Ora premierului. Dăncilă s-a încurcat în foi: ”Stadiul autostrăzii Sibiu... Da.”

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă, marți după-amiază, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru a vorbi despre situația economică a României.

Propunerea ca premierul să vină în plenul Camerei Deputaţilor a fost făcută de grupul parlamentar al PNL. Dezbaterile în plenul Camerei Deputaţilor sunt conduse de Florin Iordache.
Potrivit premierului Dăncilă, în 2017, România a avut o creștere economică „record”.

Suntem prezenți în Parlament ori de câte ori suntem solicitați. Invitația dvs. este deosebit de importantă și utilă. Am dispus, ca urmare, să se efectueze analize economice cât mai detaliate, pentru a vă răspunde la întrebarea adresată. Mi s-a cerut să explic românilor cum au fost cheltuiți banii din creșterea economică. Nu ne considerăm infailibili, criticile sunt absolut necesare. România a înregistrat, în 2017, o creștere economică record de 7%, însemnând un Produs Intern Brut de 756,4 miliarde de lei. Altfel spus, în 2017, valoarea adăugată în economie a fost de 94 miliarde de lei, sumă aproape dublă față de cea di 2016, de 49,7 miliarde de lei. La aceasta se adaugă 11,8 miliarde de lei, resurse provenite din import. Cele mai multe, bunuri intermediare și de capital. Conform INS, pentru anul 2017 în ansambul economiei naționale, banii din creșterea economică utilizați pentru consum și investiții au fost în sumă de 105,8 miliarde de lei. Acești bani au două modalități clare de utilizare: prin intermediul bugetului național, conform politicilor și activității guvernamentale, și direct de către sectorul privat”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit acesteia, sunt doi factori care au determinat creșterea economică: consumul populației și investițiile.

„În ansambulu economiei, datele macroeconomice arată că din cele 105,8 miliarde de lei 57,8 miliarde de lei au reprezentat cheltuielile pentru consum ale populației, care au fost cu 20 de miliarde peste cele din 2016. 19,5 miliarde de lei s-au utilizat pentru investiții, cea mai mare suma suplimentară după criză alocată pentru investiții. 10,6 miliarde de lei s-au consumat în administrația publică, respectiv pentru servicii publice generale, funcționarea administrației publice, apărarea națională și menținerea ordinii publice. Să nu uităm că în 2017 s-au alocat 2% din PIB pentru Apărare, România fiind una din puținele țări ale UE care se poate mândri cu îndeplinirea acestui angajament. 6,9 miliarde de lei au fost cheltuite pentru sănătatea și educația cetățenilor”, a mai spus șefa Executivului în plenul Camerei Deputaților.

Citește și
viorica dancila
Viorica Dăncilă, convocată de PNL în plenul Camerei Deputaţilor pentru a da explicații
„Urâm România!”. Ce pedeapsa a primit sportiva maghiară care a înjurat un arbitru român și care a spus că urăște România

Viorica Dăncilă a mai precizat că s-a colectat ca venituri bugetare în plus față de 2016 27,9 miliarde de lei, adică 30%.

„În 2015, veniturile bugetare au fost de 233,8 miliarde de lei, în 2016 233,9 mld. Lei și în 2017 – 251,8 mld. lei. În 2017, cheltuielile bugetare au fost cu 34 miliarde mai mare. Creșterea economică au oferit un status suplimentar”, a continuat premierul, precizând că s-au cheltuit banii publici „cu maximă responsabilitate” și „în conformitate cu programul de guvernare.”

Niciodată în România nu s-a putut pune în practică o astfel de raționalizare a cheltuielilor de guvernare. Prin măsurile sociale aplicate în 2017, nu numai că s-a depășit ținta de deficit bugetar asumată, dar am reușit să demonstrăm că noul nostru model de dezvoltare, bazat pe bunăstare și investiții este viabil și pe deplin realist. Datele oficiale arată că se poate regăsi creșterea economică în buzunarele românilor, fără a afecta investițiile. În anul 2017, câștigul salariului mediu brut pe total economie a crescut cu 14%. În sectorul bugetar, majorările sunt 30,2% în educație, sănătate și asistență socială, 17,5% în învățământ, 25,6 % în administrație publică”, a mai spus Viorica Dăncilă.

La un moment dat, premierul s-a încurcat în foi.

"Care este stocul de imuno, imunoglobulină. M-aţi întrebat de autostrada Bucuresti-Pitești.... Stadiul autostrăzii Sibiu... Da. Vreau să vă răspund punctual şi de aceea sunt foarte atentă. Deci, da, stadiul autostrăzii Sibiu-Pitești", a rostit Viorica Dăncilă.

Raluca Turcan către premier: Creşterea preţurilor - singurul lucru pe care l-a oferit guvernarea dumneavoastră

"V-aţi lăudat cu creşterea salariilor, dar singurul lucru pe care l-a oferit la modul pragmatic guvernarea dumneavoastră a fost creşterea preţurilor şi preţurile au crescut atât de tare încât puterea de cumpărare a fost diminuată cu cel mai mare procent din UE. (...) În acest Guvern vă faceţi că munciţi, căutaţi duşmani pentru problemele pe care dumneavoastră le generaţi şi în tot acest timp problemele se acutizează şi se cronicizează. Deficitul bugetar este în creştere, deficitul comercial este în creştere, există un haos fără precedent în ceea ce priveşte subvenţiile pentru fermieri, există o stare tot mai proastă a drumurilor publice, lipsesc proiectele în infrastructură, în autostrăzi şi drumuri naţionale, companiile private sunt împovărate, companiile de stat sunt stoarse de resurse sau căpuşate de proptele politice", a spus Turcan, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului".

Ea a adăugat că programele de investiţii în zonele - cheie, precum energia sau transporturile, sunt abandonate sau mult întârziate din cauza dorinţei Guvernului PSD-ALDE "de a jefui, practic, companiile de stat pentru a da mai mulţi bani baronilor locali" şi pentru a angaja "tot felul de PSD-işti în structura superstufoasă a ministerelor şi în instituţiile publice".

"În tot acest timp, zeci de mii de români aleg să părăsească România din cauza lipsei de oportunităţi în privinţa angajărilor. Ceea ce trebuia să fie o majorare de salarii a fost, per ansamblu, o scădere, conform cifrelor oficiale. De fapt a fost o mare înşelătorie, măririle de salarii au fost forfecate de aşa-zisa lege a salarizării şi aşa-zisa reformă fiscală. Bugetarii au rămas cu foarte puţin, ba chiar mulţi dintre ei s-au trezit cu salariile diminuate, iar angajaţii din mediul privat, în proporţie de 40%, au pierdut la bugetul personal. (...) Doamna prim-ministru, răspundeţi clar şi concis, aveţi bani de la 1 aprilie să plătiţi salariile majorate ale profesorilor sau aveţi o problemă financiară de 3 miliarde de euro pe care acum vă străduiţi să o rezolvaţi urmărind să luaţi bani de la toate instituţiile statului? Care este nivelul stocurilor de imunoglobulină din spitalele româneşti, care este stadiul achiziţiilor de echipamente pentru modernizarea spitalelor, care este stadiul autostrăzii Sibiu - Piteşti şi de ce stagnează acest proiect? (...) Vă solicit să consideraţi aceste probleme ca fiind reale, toate problemele invocate ar fi putut să fie subiectul unor comisii de anchetă, nu cele pe care le-aţi făcut dumneavoastră", a încheiat aceasta.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitră de 24 de ani din Turcia suspendată pe viață după ce a apărut într-un sex tape cu un fost arbitru FIFA!
FOTO Arbitră de 24 de ani din Turcia suspendată pe viață după ce a apărut într-un sex tape cu un fost arbitru FIFA!
Citește și...
Klaus Iohannis a atenţionat Guvernul. Mesajul transmis despre Legea salarizării
Klaus Iohannis a atenţionat Guvernul. Mesajul transmis despre Legea salarizării

Preşedintele Iohannis a atenţionat Guvernul că Legea salarizării este în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii

Viorica Dăncilă, convocată de PNL în plenul Camerei Deputaţilor pentru a da explicații
Viorica Dăncilă, convocată de PNL în plenul Camerei Deputaţilor pentru a da explicații

Premierul Viorica Dăncilă ar urma să meargă, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la solicitarea PNL, pentru a le spune românilor, la "Ora prim-ministrului", unde sunt banii din creşterea economică, “ce se întâmplă cu ţara” şi "încotro se îndreaptă”.

Întâlnirea preşedintelui Iohannis cu premierul şi cu ministrul Muncii a început. Dăncilă: Discuţiile se vor axa pe salarizare
Întâlnirea preşedintelui Iohannis cu premierul şi cu ministrul Muncii a început. Dăncilă: Discuţiile se vor axa pe salarizare

Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a început, la această oră, la Palatul Victoria.

Președintele Iohannis se întâlnește cu premierul Dăncilă și ministrul Vasilescu la Cotroceni
Președintele Iohannis se întâlnește cu premierul Dăncilă și ministrul Vasilescu la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte marţi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.

Recomandări
Ludovic Orban, față în față cu Andreea Esca. ”Dacă îl voi înfrunta pe Ciolacu în turul 2, garantez 100% că voi câștiga”
Ludovic Orban, față în față cu Andreea Esca. ”Dacă îl voi înfrunta pe Ciolacu în turul 2, garantez 100% că voi câștiga”

Știrile PRO TV continuă seria de interviuri cu principalii candidați la prima funcție în stat, iar invitatul de miercuri seara este Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a ajuns o mașină într-o groapă surpată cu tot cu un copil, în București. Mama îl ducea la grădiniță
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a ajuns o mașină într-o groapă surpată cu tot cu un copil, în București. Mama îl ducea la grădiniță

Întâmplare de infarct în sectorul 6 al capitalei! O mașină a căzut într-o groapă imensă, căscată în asfalt. Proprietara autoturismului și băiețelul ei de 5 ani erau lângă vehicul, iar cel mic a alunecat în craterul format instantaneu.

După scandalul privind respingerea Dianei Șoșoacă, PSD vrea să modifice legea. Contestațiile se mută de la CCR
După scandalul privind respingerea Dianei Șoșoacă, PSD vrea să modifice legea. Contestațiile se mută de la CCR

După scandalul respingerii candidaturii europarlamentarei Dianei Șoșoacă la prezidențiale de către Curtea Constituțională, social-democrații au inițiat un proiect de modificare a legislației.