Cum comentează Gabriela Firea retragerea ALDE de la guvernare

62049510
Agerpres

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea spune că PSD trebuie să aştepte să vadă ce se va întâmpla la moţiunea de cenzură şi nu să plece de la guvernare înainte de votul din Parlament asupra moţiunii anunţate de PNL, pe care ALDE a anunţat că o va susţine.

"Dacă va fi să fie o cădere a Guvernului prin moţiune de cenzură nu avem ce să facem la acel moment, dar a pleca înainte, a părăsi guvernarea până la o posibilitate politică nu cred că ar fi fost înţelept. E un fel de situaţie ca cea pe care o cunosc şi copiii mici şi explicată de povestitor prin drobul de sare. Noi acum ar trebui să fugim de la guvernare în ideea că peste două-trei săptămâni oricum vom pleca prin moţiune? Nu! Haideţi să vedem ce se întâmplă!”, a declarat Gabriela Firea, luni seară, conform news.ro.

Întrebată dacă are emoţii cu privire la moţiunea de cenzură care va fi susţinută şi de parlamentarii ALDE, Firea a spus că "emoţii sunt întotdeauna”.

"Emoţii sunt întotdeauna, dar vom vedea la momentul respectiv care sunt motivele pentru care vor solicita căderea Guvernului, un guvern pe care l-au susţinut atât de mult timp şi din care au făcut parte şi fac încă parte”, a spus Firea.

Totodată, întrebată ce părere are despre o eventuală intrare la guvernare a PRO România, Gabriela Firea a răspuns: "La guvernare se accede democratic, după ce se câştigă alegeri se constituie majoritate parlamentară care votează un Guvern".

Primarul general al Capitalei mai spune că la nivel local PSD nu va face pasul către ruperea alianţei cu ALDE.

"Nu ştiu ce decizie se va lua în continuare, dar sub nicio formă nu vom rupe noi alianţa, nu vom fi noi cei care vom face pasul către acest divorţ, nu vom părăsi noi familia, noi rămânem în familie”, a spus Gabriela Firea.

Aceasta nu a comentat decizia ALDE de a rupe alianţa cu PSD.

"Sunt deciziile domniilor lor, cu siguranţă ei şi le asumă şi vor răspunde în faţa electoratului lor pentru aceste decizii", a afirmat Firea.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61933161
Cine e Ioan Deneş, fostul electrician care ar putea ajunge ministru interimar al Mediului

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că, dacă miniștrii ALDE își vor da demisia, portofoliile respective vor fi preluate interimar de câțiva miniștri social-democrați.

62000785
Niculae Bădălău, omul care a insultat Diaspora, ar putea prelua și Ministerul Energiei

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că, dacă miniștrii ALDE își vor da demisia, portofoliile respective vor fi preluate interimar de câțiva miniștri social-democrați.

62000787
Orban: „Coaliţia s-a destrămat, premierul ar trebui să demisioneze”

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul Dăncilă nu mai beneficiază de sprijinul unei majorităţi parlamentare şi premierul Viorica Dăncilă ar trebui să-şi dea demisia.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.