Criză politică. Negocierile PSD-PNL au fost amânate, din cauza numelui viitorului premier

×
Codul embed a fost copiat

Liderii PNL, PSD și UDMR au anulat întâlnirea care ar fi trebuit să aibă loc la ora 16.00, pentru negocieri privind formarea unei majorităţi în Parlament, care să susțină un nou Guvern.

CITIȚI în acest articol: 

-► Cronologia evenimentelor de astăzi - LIVE UPDATE
-► Negocierile dintre liderii PSD, PNL și UDMR au fost anulate
-► Grindeanu:
 Marcel Ciolacu este propunerea PSD pentru funcția de premier
-► Surse: PSD face primul pas înapoi
-► Cîțu: ”Avem o decizie foarte clară, un premier PNL în primă fază
-► Marcel Ciolacu: ”E normal să solicităm ca prima rotație de premier să fie la PSD

Negocierile s-au blocat din cauza neînțelegerilor privind numele viitorului premier. PNL și PSD au căzut de acord să susțină un șef de Guvern care să ocupe această funcție "în ture", cu alte cuvinte să se schimbe la 18 luni.

Apoi, însă, negocierile s-au blocat pentru că atât PNL, cât și PSD vor să dea primul un premier.

Citește și
Marcel Ciolacu, despre șefia Camerei Deputaților: ”Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie”
Surse: Florin Cîțu i-a propus lui Marcel Ciolacu șefia guvernului. O nouă ședință a BEx al PNL are loc marți

Mai mult decât atât, Florin Cîţu a anunţat că el este propunerea liberalilor pentru funcţia de premier, lucru de neacceptat pentru PSD.

Ca să deblocheze negocierile, liberalii ar urma să agreeze un nume împreună cu Klaus Iohannis. La Cotroceni va ajunge, însă, o singură propunere de premier din partea celor trei partide.

Cronologia evenimentelor, miercuri, 17 noiembrie - LIVE UPDATE:

 
ora 16.00 Negocierile dintre liderii PSD, PNL și UDMR au fost anulate

Negocierile dintre liderii PSD, PNL și UDMR - care ar fi trebuit să aibă loc la această oră - au fost anulate. “Până nu avem premier, nu avem ce să mai negociem”, a fost explicația informală oferită jurnaliștilor.

ora 14.00 Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu anunță că Marcel Ciolacu este propunerea social-democraților pentru funcția de premier: 

"Consiliul Politic Naţional al PSD a decis în unanimitate să îl susţină pe preşedintele Marcel Ciolacu pentru poziţia de premier. Am decis, de asemenea, să acceptăm sistemul de rotaţie al premierilor".

Întrebat de ce PSD nu a propus şi o ordine a partidelor în ceea ce priveşte rotaţia premierilor, Grindeanu a spus:

"Astea sunt lucruri de la sine înţelese. Doar nu credeţi că am dat un vot astăzi pentru Marcel Ciolacu premier ca să fie peste un an şi jumătate? Noi nu avem nevoie de încurajări şi de terapii de grup în interiorul CPN, nu suntem la alcoolicii anonimi, astea sunt lucruri evidente care eu cred că sunt de la sine înţelese şi nu au nuanţe. Ştiţi foarte bine poziţia noastră, aceea de a da primul premier, nu e poziţia noastră, e poziţia dată de români prin voturile de la alegerile parlamentare de anul trecut. (...) Vă rog să vă uitaţi cu un an în urmă, când s-a făcut celebra coaliţie de dreapta care a ţinut opt luni. Care erau argumentele PNL să dea prim-ministrul în faţa USR? Că sunt cel mai mare partid din acea coaliţie. Exact aceleaşi argumente le avem şi noi acum".

El a adăugat că mandatul cu care social-democraţii merg la negocierile cu PNL şi UDMR este acela de avea primul premier în persoana lui Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul PSD a lăsat să se înțeleagă faptul că PSD ar putea accepta varianta ca PNL să dea primul un premier.

Sorin Grindeanu: ”Astăzi, ceea ce am hotărât noi este ca Marcel Ciolacu să fie propunerea pentru premier. Acesta este mandatul cu care mergem la negocieri. Dacă în urma negocierilor iese cu totul altceva, noi n-avem mandat, venim în fața partidului și supunem atenției negocierea care ar rezulta, posibil, ar rezulta în urma acestor întâlniri.”

Jurnalist: Deci se poate supune atenției partidului varianta cu PNL prima poziție, și dacă e acceptată se merge înainte?

Sorin Grindeanu: ”Se poate supune atenției partidului dacă nu suntem în poziția de a obține ceea ce ne-a dat partidul. Iar partidul poate să spună da sau nu.

ora 13.30 Surse: PSD face primul pas înapoi

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că social-democrații au decis să facă primul pas înapoi, pentru a rezolva criza politică.

Astfel, ei ar fi votat în ședința Consiliului Politic Național să fie de acord ca PNL să numească primul premier prin rotație. 

Mai multe detalii vor fi anunțate într-o conferință de presă susținută de Sorin Grindeanu la ora 14.00. 

ora 12.15 Cîțu: ”Avem o decizie foarte clară, un premier PNL în primă fază”

”În BEX-ul de aseară s-a decis ca Partidul Național Liberal să fie de acord cu un sistem al premierilor prin rotație, cu primul premier de la PNL. Altceva nu s-a decis. (...) Noi avem o decizie foarte clară, un premier PNL în primă fază. Vom vedea în partid care e acel premier.” - a declarat președintele PNL Florin Cîțu în fața jurnaliștilor.

Cîțu spune că nu înțelege motivul invocat de PSD, care nu-l vrea pe el ca premier, pentru că a fost deja demis prin moțiune de cenzură.

”Am auzit și eu acest motiv, mi se pare bizar, în primul rând pentru că o moțiune de cenzură împotriva unei singure persoană e neconstituțională. Și atunci înseamnă că cei de la PSD vor ca niciunul din membrii Guvernului să fie în viitorul Guvern. Nu prea înșeleg cum vin lucrurile astea. Mi se pare că ne ducem într-o direcție greșită când vorbim despre persoane, pentru că eu nu vreau ca după această declarație să vin în Partidul Național Liberal și să înceapă colegii mei să spună: X, Y, Z de la PSD nu vreau să intre în Guvern.” - a spus Cîțu.

ora 10.30 Marcel Ciolacu: ”E normal să solicităm, prima rotație să fie la PSD”

Președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, a anunțat că PSD va avea astăzi un Consiliu Politic Național, pentru a decide numele premierului desemnat.

”Trebuie să ținem cont în primul rând de voința românilor. Vă reamintesc că Partidul Social Democrat a câștigat alegerile generale. Dacă vom construi ceva normal și vom ține cont în primul rând de voința românilor, sunt ferm convins că va fi o coaliție funcțională și vom avea un Guvern al României eficient” - a spus Ciolacu.

În mod cert, PSD va avea propria nominalizare de premier: ”Categoric. Deja avem o decizie că avem o rotație și e normal să avem un prim-ministru desemnat”, a mai spus liderul social-democrat.

Și, bineînțeles, PSD vrea să numească primul un premier: ”Este logic. Din moment ce Partidul Social Democrat a câștigat alegerile, e normal să solicităm prima rotație să fie la Partidul Social Democrat. Și atunci, există negocieri. Vom găsi o cale să nu iasă nimeni păcălit.” - a promis Ciolacu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Florin Cîţu anunţă că PNL acceptă rotaţia premierilor, dar primul premier să fie de la PNL
Florin Cîţu anunţă că PNL acceptă rotaţia premierilor, dar primul premier să fie de la PNL

Premierul se va schimba între PSD și PNL, au decis marți seară liberalii, dar în anumite condiții. Decizia s-a luat după o nouă întâlnire între PSD, PNL, UDMR şi minorităţi a avut loc la Parlament, într-o altă încercare de a soluționa criza politică

Surse: Florin Cîțu i-a propus lui Marcel Ciolacu șefia guvernului. O nouă ședință a BEx al PNL are loc marți
Surse: Florin Cîțu i-a propus lui Marcel Ciolacu șefia guvernului. O nouă ședință a BEx al PNL are loc marți

Potrivit unor surse politice, discuția din aceasta seară s-a încheiat fără consens pe numele premierului.

Negocieri blocate între PSD și PNL, după 75 de zile de criză politică. Mărul discordiei îl reprezintă măsurile sociale
Negocieri blocate între PSD și PNL, după 75 de zile de criză politică. Mărul discordiei îl reprezintă măsurile sociale

Şi după 75 de zile de criză politică, negocierile dintre PNL și PSD pentru un nou guvern sunt tot blocate, deși liderii celor două partide dau declarații optimiste.

PNL și PSD au căzut de acord pe rocada premierilor la un an și jumătate, dar doar cu o anumită condiție
PNL și PSD au căzut de acord pe rocada premierilor la un an și jumătate, dar doar cu o anumită condiție

Liberalii și social democrații s-au înteles pe varianta rocadei între premier, la un an şi jumătate, dar ambele partide ar vrea sa fie primii. 

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.