Corina Creţu: Am decis ca pentru Bucureşti să avem un expert special

61908381

Corina Creţu, comisar pentru Politica Regională al Comisiei Europene, a declarat, vineri, la finalul întâlnirii cu primarul Capitalei, Gabriela Firea, că a decis ca şi pentru Bucureşti Comisia să aibă un expert special.

Acesta urmează să ţină legătura cu specialiştii în domeniul tehnic din Capitală, fiindcă este vorba despre proiecte complexe care ar urma să fie finanţate din fonduri europene, care au nevoie de asistenţă externă pentru a fi elaborate.

”Din punctul nostru de vedere, este clar că este vorba de proiecte complexe, mari, care au nevoie de asistenţă externă pentru a fi elaborate, tocmai de aceea am decis ca şi pentru Bucureşti să avem un expert special în Unitatea pentru România DG REGIO. Sunt proiecte pe care România nu le-a mai implementat”, a declarat Corina Creţu la finalul discuţiilor cu primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Comisarul este de părere că o bună capacitate administrativă este mai importantă decât banii.

”Eu sunt mare adeptă a acestui schimb de bune practici, iar capacitatea administrativă este mult mai importantă decât banii înşişi. Avem bani la dispoziţie care nu pot fi transmişi, pentru că nu avem proiecte mature, iar în perioada 2014-2020 în domeniul transporturilor nu avem niciun proiect nou, cel mai avansat este cel Sibiu-Piteşti”, a declarat Creţu.

Ea a mai spus că situaţia transportului este îngrijorătoare pentru România şi este de părere că şi schimbarea mai multor miniştri într-un timp atât de scurt a afectatea capacitatea de implementare a unor proiecte.

”Noi avem aceste condiţionalităţi ex-ante care nu sunt îndeplinite. Primul pas a fost făcut, acela al masterplanului de transport, dar a doua condiţionalitate este legată de indicatorii de performanţă a CNAIR şi voi discuta acest lucru cu domnul ministru Cuc. Unul dintre subiectele pe care intenţionez să le ridic este cel referitor la magistrala 6, linia de metrou, care este foarte importantă, mai ales din perspectiva campionatului de fotbal din 2020, pentru că sunt mai multe condiţii pentru care Bucureştiul a beneficiat de acest statut de a găzdui campionatul”, a spus Corina Creţu.

Întrebată care este părerea pe care o are despre decizia prim-ministrului Tudose de a oferi Băncii Mondiale coordonarea construcţiei autostrăzii Comanic – Braşov, comisarul pentru Politica Regională al Comisiei Europene a spus că nu există condiţii impuse referitor la acest lucru, important fiind ca autorităţile române să găsească cea mai bună soluţie pentru implementarea proiectelor.

”În anul 2016, am aprobat fazarea a 76 de proiecte. Am primit de la autorităţile române această solicitare pentru că nu s-a reuşit realizarea tuturor proiectelor la termenul fixat şi mai sunt 21 de proiecte pe care încă le analizăm. În urma deciziei mele de a faza acestor proiecte, s-au redus pierderile cu aproape trei miliarde de euro”, a adăugat Corina Creţu.

La rândul său, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a amintit că o serie de proiecte au fost finanţate din fonduri europene, precum Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic şi Pasajul Piaţa Sudului, urmând să fie realizate şi alte proiecte din bani europeni, precum staţia de epurare Glina.

”Specialiştii de la Primăria Capitalei, care lucrează zi de zi la acest proiect, au reuşit să-l redreseze, să-l pună pe linia de plutire. Este un proiect foarte important, de aproximativ 325.000 de euro finanţare europeană. Am început deja să transmitem cerere de rambursare şi până la sfârşitul anului considerăm că vom ajunge chiar la suma de 4,6 milioane de euro. Este un început bun, un start pe care dorim să-l menţinem în acest ritm”, a declarat primarul Capitalei.

Firea a adăugat că pentru reabilitarea reţelei de termoficare a fost realizat un studiu de fezabilitate, care va fi trimis la Bruxelles în luna noiembrie după ce va fi supus dezbaterii în şedinţa din octombrie a Consiliului General. Fondurile cerute se ridică la 187 de milioane de euro.

”În ceea ce priveşte proiectele din domeniul mobilităţii, am realizat un calcul şi sumele se ridică la 300 de milioane de euro, din care 209 milioane de euro sunt fonduri eligibile europene. Aici enumăr achiziţionarea a 100 de tramvaie, 100 de troleiuze şi 100 de autobuze hibrid şi electrice, de asemenea, reabilitatea căilor de tramvai, pistele pentru biciclişti, construirea a patru parcări park&ride, dar şi altele”, a mai spus edilul.

Articol recomandat de sport.ro
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Motivul pentru care Lothar Matthaus nu vrea să-și ceară în căsătorie iubita cu 38 de ani mai tânără
Citește și...
61908459
Tudose s-a enervat când a fost întrebat ce vrea să facă cu pensiile private ale românilor

Guvernul vrea să modifice pensiile private ale românilor, numai că nu ştie cum.

61906836
Promisiunile făcute de premierul Tudose celor de la Ford

Premierul Tudose a promis Ford că va finaliza autostrada Piteşti - Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova până la finalul mandatului, relatează news.ro.

61895060
Mihai Tudose a anunțat ce se va întâmpla până la urmă cu pilonul II de pensii

Pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat, dar va deveni opţional, anunţul fiind făcut de premierul Mihai Tudose.

Recomandări
Kimberly guilfoyle pro
Ambasadorul SUA în România, despre presupusul „puci” american contra Guvernului Bolojan: „Democrația poate fi complicată”

În mijlocul scandalului declanșat de suspiciunea de interferență a unei ambasadoare SUA în politica românească, șeful PSD, Sorin Grindeanu, a ieșit la atac. 

Audieri parlament inquam photos george calin
Cum s-au desfășurat audierile în care doar doi miniștrii propuși de Siegfried Mureșan au primit aviz pozitiv

Guvernul propus de Siegfried Mureșan a intrat deja în prima procedură din Parlament: audierile în comisii.

Mita energie slovenia romania
Compania slovenă ia în calcul înghețarea proiectului de baterii de la Gheorgheni, după arestarea expertului din România

Arestarea la București a unui expert sloven în energie pentru acuzații de corupție provoacă un cutremur la Ljubljana, în Slovenia.