Consultarile intre presedintele Klaus Iohannis si partide pe tema legislatiei electorale au loc in 20 aprilie

61652016

Consultarile intre Klaus Iohannis si reprezentantii partidelor parlamentare pe tema legislatiei electorale, dar si pe alte teme de actualitate vor avea loc pe 20 aprilie, conform unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Consultarile se vor referi la "stadiul legislatiei electorale, inclusiv cel al reglementarilor necesare asigurarii dreptului de vot al romanilor care traiesc in afara granitelor".

De asemenea, pe agenda intalnirilor se vor mai afla "discutii referitoare la procedurile parlamentare de incuviintare a cererilor de urmarire penala, retinere, arestare sau perchezitie a membrilor Parlamentului, precum si alte teme de interes public".

Discutiile vor avea loc intre orele 10.00 si 17.00 si au fost convocati reprezentantii PSD, PNL, UNPR,PC, UDMR si ai grupului parlamentar al minoritatilor nationale.

Aceasta este cea de-a treia runda de consultari pe care presedintele Klaus Iohannis o organizeaza, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, in decembrie 2014.

Prima runda de consultari a avut loc in 12 ianuarie, scopul acestor discutii fiind incheierea unui acord politic cu vederea asigurarii, in anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale.

A doua runda de consultari presedinte-partide a avut ca tematica prioritatile legislative ale sesiunii parlamentare: votul in diaspora, finantarea campaniilor si a partidelor si ridicarea imunitatii parlamentare. Intalnirile s-au desfasurat in 28 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61650481
Victor Ponta s-a intalnit cu seful SRI, la Guvern. Reactia oficiala a SRI: Sebastian Ghita NU a participat

Purtatorul de cuvant al SRI, Sorin Sava a declarat, miercuri, ca directorul SRI, Eduard Hellvig a avut o intalnire cu premierul Victor Ponta, la solicitarea celui din urma, mentionand ca la intalnire nu a participat deputatul Sebastian Ghita.

61657669
Gheorghe Stefan a fost plasat in arest la domiciliu: "Fotbalul si Primaria Piatra Neamt m-au adus la Rahova"

Fostul primar al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, plasat miercuri din arest preventiv in arest la domiciliu, a declarat la iesirea din Penitenciarul Rahova ca a ajuns in acest loc din cauza fotbalului si a faptului ca a intrat in politica.

61327247
Europarlamentarul PSD Catalin Ivan sustine ca va da in judecata conducerea PSD

Europarlamentarul PSD Catalin Ivan sustine ca va da in judecata conducerea PSD, intrucat nu a primit raspuns la contestatia sa privind dizolvarea conducerii PSD Sector 1.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.