Comisia juridică din Senat a respins proiectul legislativ privind parteneriatul civil

61929380
Inquam Photos / George Calin

Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de respingere în cazul proiectului legislativ privind parteneriatul civil, iniţiat de deputatul independent Oana Bîzgan.

"Uniunile consensuale - cuplurile care aleg să nu se căsătorească - prezintă un trend ascendent în ultimii ani, atât la nivel internaţional, cât şi naţional.

Convieţuirea în afara căsătoriei este o stare de fapt ce nu mai poate fi ignorată, fiind necesar să devină şi o stare de drept. (...) Proiectul are ca finalitate oferirea unei protecţii juridice pentru cuplurile ce nu doresc să îşi schimbe statutul civil, dar sunt dispuse să îşi oficializeze relaţia. Partenerii dintr-o uniune consensuală trebuie să aibă dreptul la protecţia bunurilor, la accesul la servicii medicale şi reprezentare în caz de pierdere a capacităţii de a decide pentru sănătatea proprie, la abitaţie, la succesiune în caz de deces", precizează Bîzgan în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

Actul normativ prevede că parteneriatul civil se va oficializa prin intermediul primăriilor.

"Încheierea unui parteneriat civil se realizează într-o incintă oficială a primăriei sau orice alt amplasament adecvat, în funcţie de decizia registratorului asupra cererii părţilor de a legaliza încheierea în alt amplasament. Pentru încheierea unui parteneriat civil în incinta oficială a primăriei nu se percepe taxă. Pentru încheierea unui parteneriat civil în alt amplasament se percepe o taxă specială stabilită prin hotărâre a consiliului local al unităţii administrativ - teritoriale respective", se stipulează în actul normativ.

Senatul este prima Cameră sesizată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61993436
Ponta acuză PSD că dă UDMR o ”șpagă legală”: ”Pentru un VOT Dragnea ne vinde de TOT”

Fostul premier Victor Ponta îl acuză pe Liviu Dragnea că, pentru a obține sprijinul UDMR și al parlamentarilor minorităților pentru adoptarea legii offshore, a introdus o prevedere specială pentru ei în legea de funcționare a ANAF-ului.

61995106
Discursul lui Iohannis în Parlamentul European: Românii și-au făcut auzită vocea ca să apere statul de drept

Românii sunt conectaţi activ la valorile civice şi au dovedit acest lucru când a fost nevoie să apere statul de drept şi democraţia, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, în plenul Parlamentului European.

61981874
Moțiune. PNL şi USR: ”Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4, care a trimis România în trecut”

PNL şi USR cer demisia ministrului Justiţiei şi îl acuză că a trimis România în perioada Năstase-Stănoiu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.